Ce legătură este între pierderea finanţării din PNRR pentru metroul din Cluj, dezastrul petrecut în sudul litoralului ca urmare a furtunii de săptămâna trecută şi degringolada urbanistică din nordul litoralului, de care a ajuns să se plângă chiar ministrul turismului?

Apropo, miniştrii României încep să se plângă de starea infrastructurii sau de haosul urbanistic de parcă ar fi cetăţeni intervievaţi de televiziuni pe stradă, puşi să-şi dea cu părerea pe diverse teme.

Ministrul fondurilor europene s-a plâns la rândul lui tocmai de lipsa investiţiilor în infrastructura de canalizare în sudul litoralului, din cauza căreia revărsarea de ape a provocat daune uriaşe în staţiuni.

Ce au toate aceste evenimente în comun?

Toate aceste evenimente arată de fapt incapacitatea primăriilor de a-şi asuma teme prea complicate pentru nivelul lor de competenţă.

Finanţarea din PNRR pentru metroul de la Cluj a fost pierdută pentru că primăria nu a reuşit să întocmească în colaborare cu firmele de specialitate documentaţia necesară pentru eliberarea primelor tranşe de bani din cadrul proiectului european. Se tot discută trecerea metroului din Bucureşti la Primăria Capitalei, dar trebuie spus clar: oricât de puţină competenţă tehnologică a rămas în ministerele României, tot e mai multă decât în primării, mai ales în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură complicată cum sunt liniile de metrou, proiectele de canalizare şi apă sau regimul urbanistic al staţiunilor de pe litoral.

Ministerul Transporturilor are totuşi un istoric în ceea ce priveşte construcţia metroului, a cărui primă linie s-a dat în funcţiune în 1979. În timp, se creează în cadrul unei instituţii o memorie birocratică, şi cu toate implanturile politice şi plecarea specialiştilor la salarii mai mari în sectorul privat, tot se ştie mai bine decât la nivelul unei primării ce documentaţie este necesară şi ce să se ceară furnizorilor de studii de fezabilitate sau proiectanţilor. Aici trebuie spus pe şleau că Ministerul Transporturilor ar fi fost necesar să se ocupe de metroul de la Cluj.

La fel, în cazul infrastructurii de apă şi canalizare, cele mai multe primării nu au capacitatea, mai ales cele de oraşe mici sau comune, nu au capacitatea tehnică să ştie ce să scrie în caietele de sarcini atunci când contractează aceste lucrări. Cu atât mai mult pentru staţiunile de pe litoral, unde chestiunile sunt şi mai complicate.

Constructorii vin şi spun: „eu trebuie să lucrez după aceste proiecte dar sunt făcute prost“ pentru că nu au de unde să ştie primari care au mai mult în grijă ce recolte de cereale au obţinut pe propriile terenuri decât să capete cunoştinţe în aceste domenii tehnice. La fel ca în cazul stadioanelor sau bazinelor de înot care sunt realizate de Compania Naţională de Investiţii şi apoi predate primăriilor, şi aceste lucrări de infrastructură de apă, canalizare şi gaz metan ar trebui să fie realizate de o autoritate centrală care pur şi simplu să replice de la o localitate la alta proiectele.

Pentru următoarele exerciţii bugetare cu fonduri europene, poate că ar fi nimerit ca investiţiile în infrastructura de apă, canalizare şi gaz metan să se facă printr-un proiect unic prin Ministerul Dezvoltării, care să deţină o Companie Naţională de Infrastructură. În acest fel ar accelera legarea la apă şi canal a gospodăriilor din România, în condiţiile în care acum legarea creşte doar cu 1% pe an. Spre exemplu, la gaz România are doar 45.000 de kilometri de conducte şi înaintează cu circa 800 de kilometri pe an, în condiţiile în care Ungaria are

100.000 de kilometri de conducte de gaz. La reţelele de apă avem circa 90.000 de kilometri şi înaintăm cu 2.000 de kilometri pe an, iar la canalizare avem 40.000 de kilometri şi înaintăm cu 1.800 de kilometri pe an.

Practic, în loc să fie dată decizia la fiecare primărie privind contractarea unor companii şi a studiilor de fezabilitate şi a construcţilor, pur şi simplu primăria va pune la dispoziţie acestei noi Companii Naţionale de Infrastructură terenurile necesare, iar la încheierea construcţiei va preda primăriei instalaţia. O primărie care face doar o dată o astfel de lucrare nu are cum să ajungă la nivelul de competenţă al unei companii specializate care să facă zeci sau sute de astfel de lucrări pe an. La fel trebuia gândit şi în cazul metroului, dar probabil că orgoliile clujenilor au fost mai mari.

În ceea ce priveşte starea litoralului, mâna liberă dată primăriilor precum Mangalia, Limanu sau Năvodari pentru modul cum arată staţiunile din punct de vedere urbanistic este o greşeală. Staţiunea Mamaia din Nord şi staţiunile Saturn, Jupiter, Neptun-Olimp din sud, când au fost realizate, au fost realizate de specialişti de mare valoare intelectuală, pe care nu îi poate avea o primărie de nivelul acestor localităţi mici. Pentru o concepţie unitară privind litoralul, aşa cum Apele Române au în sarcină administrarea plajei până la o anumită distanţă spre ţărm, ar trebui o autoritate a litoralului pentru care să fie selectaţi experţi în urbanismul acesta specific, de turism pe litoral. Nici Năvodariul, nici Mangalia sau alte localităţi de pe litoral nu au competenţa şi nici banii să administreze aceste staţiuni astfel încât să fie corecte şi atractive din punct de vedere urbanistic şi îngrijite.

La fel, ar trebui gândită o centralizare a deciziei şi un mijloc de a accelera investiţiile în porturile dunărene printr-o autoritate distinctă a Dunării, care să se ocupe de administrarea porturilor şi de legăturile dintre acestea.

Şi în educaţie şi în domeniul spitalicesc intervenţia unor autorităţi centrale care să aibă un nivel de competenţă mai ridicat ca urmare a experienţei ar fi de bun augur.

Spiru Haret, când a venit cu programul său de construcţie a sute de şcoli, le-a făcut după un model, pentru că nu aveau capacitate financiară şi competenţă primarii de atunci să le ridice. Din păcate, mulţi ani de zile s-au pus în braţele primăriilor şcolile şi spitalele, când aceştia nu aveau nici bani să le văruiască.  Între timp, în unele oraşe din ţară situaţia s-a mai schimbat. Însă, pentru cât de în urmă este România la capitolul infrastructură publică, înaintăm foarte încet dacă lăsăm la mâna primarilor investiţiile acestea de primă necesitate.

S-a văzut şi în cazul spitalelor regionale că până nu a fost creată o autoritate centrală în cadrul Ministerului Sănătăţii care să se ocupe de construcţia acestora, progresele au fost foarte reduse.

Trebuie lăsate la o parte sloganele şi mers pe eficienţă, pe soluţii, nu pe idei care nu mai ţin.

Sorin Pâslaru este redactorul-şef al ZF