Start-up-ul românesc Sessions, platformă all-in-one pentru comunicare şi colaborare B2B în mediul video, vrea să ridice o finanţare de 2,7 mil. euro. Radu Negulescu, fondatorul Sessions, pune 1 mil. euro în runda derulată pe Seedblink
Start-up-ul românesc Sessions, care a dezvoltat o platformă online destinată integrării şedinţelor într-o singură platformă, vrea să ridice o rundă de 2,7 mil. euro pe SeedBlink, co-investită de EarlyBird Ventures (care a investit timpuriu în UiPath), Stride VC (care a investit în Deliveroo, Cazoo, Unibuddy) şi LAUNCHub (un VC early-stage care a investit în Fintech OS, Quantive şi alţii), au transmis reprezentanţii SeedBlink - platformă europeană de finanţare şi equity management pentru start-up-uri de tehnologie. Fondatorul Radu Negulescu se alătura şi el acestei runde cu 1 milion de euro.
„La Sessions, ştim că specialiştii în domeniul hibrid îşi doresc mai mult decât o simplă videoconferinţă. De aceea, am creat o platformă care oferă o soluţie completă pentru desfăşurarea de întâlniri şi webinarii de succes. Cu funcţii avansate şi instrumente integrate, Sessions oferă tot ce aveţi nevoie pentru a face o impresie de durată şi pentru a obţine rezultate de afaceri prin colaborare video”, a spus Radu Negulescu, CEO şi fondator la Sessions.
Sessions înregistrează în prezent peste 35.000 de utilizatori la nivel global şi a generat vânzări de două milioane de euro în ultimele şase luni, potrivit reprezentanţilor start-up-ului. Platforma a facilitat peste 23.000 de şedinţe cu 98.000 de participanţi.
„Platforma a înregistrat o creştere de patru ori a bazei de utilizatori de la 9.000 în decembrie 2022 la 37.000 în prezent, o creştere de 20 de ori a numărului de utilizatori activi - de la 900 în decembrie 2022 la 18.000 – şi o creştere de 20 de ori a numărului de participanţi de la 2.900 în decembrie 2022 la 62.000. Din decembrie 2022 până în prezent, prin platformă s-au derulat de 25 de ori mai multe sesiuni, de la 2.000 în decembrie 2022 la 50.000 în prezent”, au mai transmis reprezentanţii companiei.
Până în prezent, start-up-ul a strâns puţin peste 1,66 mil. euro, arată informaţiile de pe platforma SeedBlink.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro