Statul român, cu o mână dă, cu alta nu: Un grup german care a primit acum aprobarea de la Ministerul Economiei pentru ajutor de stat, fusese respins anul trecut de Ministerul de Finanţe

Autor: Cristina Roşca Postat la 12 aprilie 2023 152 afişări

Statul român, cu o mână dă, cu alta nu: Un grup german care a primit acum aprobarea de la Ministerul Economiei pentru ajutor de stat, fusese respins anul trecut de Ministerul de Finanţe

Grupul german PPE, care controlează local compania Non-Woven Global SRL, a primit aprobarea de la Ministerul Economiei pentru un ajutor de stat ce ar urma să contribuie la ridicarea unei fabrici de materiale neţesute, o investiţie de peste 400 mil. lei.

Non-Woven Global SRL este una dintre cele opt firme ale căror proiecte au fost aprobate pentru ajutor de stat prin schema instituită prin H.G. nr. 959/2022. Alte 97 de companii au depus proiecte, dar propunerile lor au fost respinse.

Dintre cele opt proiecte aprobate, cel al grupului PPE este al doilea cel mai mare ca valoare.

Este interesant însă de observat că acelaşi grup înregistrat în Germania a mai avut un proiect depus pentru ajutor de stat – doar că pe schema H.G. nr 807/ 2014 şi printr-o altă firmă pe care o controlează, Gloves Global SRL. Proiectul de 281 mil. lei - din care 155 mil. lei ajutor de stat - a fost respins în 2022 de Ministerul de Finanţe.

Pe schema 807/2014, principalul criteriu în acordarea de ajutoare de stat îl reprezenta valoarea totală a proiectului. Cel al Gloves Global era pe locul 17, în contextul în care au fost aprobate doar patru proiect.

Pe noua schemă, oficialii statului au declarat că punctajul se va acorda pe alte criterii. Totuşi, Ministerul Economiei au făcut ca designul acestei scheme să fie neclar, astfel că rezultatele sunt acum contestate. Mai multe companii din România, printre care Chimcomplex, care au aplicat pentru schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare şi au obţinut punctajul maxim, dar nu s-au calificat pentru fonduri, au trimis către ZF puncte de vedere privind rezultatele.

Nemţii de la PPE se află însă printre cei care au primit aprobare de la Ministerul Economiei, la nici un an după ce le fusese respins un proiect de către Ministerul de Finanţe.

În vara lui 2022, Cristian Bîrcă, executivul care se ocupa de concretizarea proiectelor PPE în România, afirma că, fără ajutor de stat, grupul se va duce să ridice fabrici în Germania, unde sigur va obţine sprijin de la autorităţi. Contactat acum de ZF, el are telefonul închis.

„Avem în plan să dezvoltăm o fabrică de materiale neţesute la Moreni, în Dâmboviţa (prin firma Non Woven Global – n.red.). Şi aici vom depune un proiect la Ministerul Economiei pentru a primi ajutor de stat. Încercăm să dezvoltăm în România aceste proiecte, dar dacă nu primim sprijin, mergem în Germania. Schemele de ajutoare de stat nu sunt specifice României, aşa că vom putea obţine în Germania sprijij financiar“, spunea Bîrcă anul trecut.

Proiectul respins în 2022, cel operat de firma Gloves Global, viza contrucţia unor fabrici de echipamente de protecţie personală precum mănuşi şi materie primă pentru măşti. El a fost depus într-o perioadă când încă existau restricţii legate de pandemie. Acestea au fost ridicate între timp. Totuşi, Cristian Bîrcă spunea în 2022 că proiectul urmează a fi dezvoltat independent de evoluţia pandemiei.

„PPE este un grup specializat în producţia de echipamente de protecţie personală, ideea acestui business fiind generată de pandemie. Grupul are deja o fabrică de măşti, funcţională în Germania şi vrem să dezvoltăm activitatea cu o unitate de producţie de mănuşi de nitril şi una de materiale neţesute în România“, afirma Bîrcă anul trecut. El declara că nu este acţionar în PPE, ci doar manager, grupul înregistrat în Germania fiind controlat de mai mulţi antreprenori nemţi şi de unul român, Radu Ionescu-Vraca, care e plecat însă în Elveţia de trei decenii.

Firma Gloves Global este înfiinţată în 2021 pe final, pe când Non-Woven Global SRL apare fondată în 2014. Ambele sunt controlate de PPE şi au drept administrator aceeaşi persoană - Oana Bîrcă, soţia lui Cristian Bîrcă, potrivit datelor ZF.

ZF a scris încă de anul trecut că PPE deţine Nonwoven Global SRL şi că această firmă ar urma să administreze o fabrică de materiale neţesute din localitatea Moreni din Dâmboviţa. Fabrica nu este încă funcţională, deşi datele de pe site-ul propriu indicau încă din 2022 contrariul.

PPE mai are în România şi firma Alma Atlas, ce opera o fabrică din Buşteni, ce producea filtre pentru măşti de protecţie. Cristian Bîrcă spunea anul trecut că producţia a fost oprită.

El adăuga că PPE vrea două fabrici mari în România, care să ajungă la vânzări de 450 mil. euro sau chiar mai mult de atât până în 2027.

Nu există informaţii privind fondatorii PPE, însă executivul german Matthias Michael figurează ca director general al PPE Germany Gmbh conform profilului său de pe reţeaua de socializare de business Linkedin. El deţine poziţia din martie 2020, după ce anterior a fondat şi cofondat mai multe businessuri.

Cristian Bîrcă spunea că Matthias Michael este fondatorul PPE şi unul dintre acţionari, el fiind totodată doctor în ştiinţă. Împreună, Bîrcă şi Michael apăreau anterior asociaţi în România în cadrul companiei Core Energy din Constanţa. Acum, firma are alţi doi asociaţi, conform platformei termene.ro, este vorba de Ismail Demir (70%) şi Eduard Steingasser (30%).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.