Stelian Tănase: Nu doresc să fiu groparul TVR. Lipsa sprijinului politic a dus în neant proiectul meu

Autor: Madalina Cerban Postat la 24 septembrie 2014 45 afişări

Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat miercuri că Televiziunea Română este o victimă colaterală în această situaţie de dezbinare politică, precizând că nu doreşte să fie "groparul TVR", însă lipsa sprijinului politic a dus în neant proiectul său de reformă a instituţiei.

Stelian Tănase este audiat, miercuri, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, în contextul în care afirmaţiile recente ale acestuia "au ridicat anumite semne de întrebare asupra a ceea ce se întâmplă în instituţia pe care o conduce", după cum a declarat la începutul audierilor Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei.

Tănase a spus că a început să vorbească public despre situaţia în care se află TVR, care, potrivit acestuia, are o datorie de 150 de milioane de euro, nu pentru a da dovadă de curaj, ci pentru a prezenta parcursul critic al televiziunii publice, ale cărei probleme au mai multe cauze, între care şi actuala lege de funcţionare a instituţiei.

Însă, Stelian Tănase a mai spus că problemele TVR se acutizează din cauza statutului său de televiziune publică, aflată înainte de campania electorală.

"Aş sublinia blocajul la care s-a ajuns între Comitetul Director (CD), Consiliul de Administraţie (CA) şi preşedintele-director general al televiziunii şi care blocaj a durat mai multe luni", a spus Stelian Tănase.

El a mai spus că televiziunea publică este complet nereformată după 1989, această stagnare ducând şi la creşterea datoriei TVR, care s-a acutizat.

Stelian Tănase a mai amintit că, în decembrie 2013, când a acceptat să vină la conducerea TVR, un post pe care nu l-a cerut şi nu l-a dorit, a spus că Televiziunea Română este "o televiziune publică, nu o televiziune a Guvernului". "Am spus atunci că trebuie o nouă lege a televiziunii. Vinovăţia sau răspunderea pentru dezastrul financiar în care se află televiziunea se datorează politicienilor. Mai ales guvernele din ultimii zece ani, prin deciziile pe care le-au luat, au avut un impact negativ asupra televiziunii", a spus Tănase.

El a mai spus că, atunci când a venit în TVR şi a încercat să aplice programul său, a întâlnit "o rezistenţă şi din interior şi din exterior". "Nu doresc simpatii, dovadă că am relaţii proaste cu toţi liderii politici. Nu e treaba mea să fiu simpatic. Când moşteneşti datorii de 150 de milioane de euro, nu poţi să fii simpatic", a spus Tănase.

Acesta a precizat că a înţeles din declaraţiile politicienilor că în acest an nu pot fi luate aceste măsuri dure pe care le-a propus pentru salvarea TVR. "Mi s-a spus ca în acest an, din cauza alegerilor, să nu luăm aceste măsuri. Pentru situaţia televiziunii este un dezastru", a spus Stelian Tănase, precizând că TVR este precum Titanicul. "Gaura aceea creşte cu fiecare minut (...) Amânăm din nou această transformare structurală pentru 2015 şi daţi-mi voie să fiu sceptic că ea se va produce (...) Eu nu doresc să fiu un gropar al televiziunii, eu am fost dus acolo să o salvez. Marea hibă a acestui proiect în care eu am crezut a fost după", a spus Stelian Tănase.

El a precizat că a venit în TVR fiind susţinut de USL. "Susţinerea politică atât de amplă şi garanţiile care mi s-au dat m-au făcut să accept (...) Din păcate, la două luni de la această numire, USL s-a fărâmat (...) A urmat un fel de acrobaţie cu cine îmi acordă sprijin, care este şi astăzi", a spus Stelian Tănase.

Totodată, Tănase a precizat că în Consiliul de Administraţie al TVR "s-a declanşat o bătălie politică pe apartenenţe politice", între putere pe de o parte şi reprezentanţii PDL, PNL şi Administraţiei Prezidenţiale pe de altă parte, dar şi aceste apartenenţe "s-au schimbat" în funcţie de anumite momente.

"Or asta a generat o lipsă de sprijin real în CA şi între CA şi CD, care au aruncat în neant proiectul de reformă cu care eu am venit la TVR. Anul 2014 este pierdut pentru reforma în Televiziunea Română (...) Am sperat în sprijin politic (...) Suntem într-o situaţie de blocaj, anul 2014 este pierdut, în 2015 veţi numi pe altceva (...)", a mai spus Tănase.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
STELIAN TĂNASE,
TVR,
PARLAMENT
/actualitate/stelian-tanase-nu-doresc-sa-fiu-groparul-tvr-lipsa-sprijinului-politic-a-dus-in-neant-proiectul-meu-13337220
13337220
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.