Băsescu a promulgat legile de amnistiere fiscală a bugetarilor, pensionarilor şi mamelor

Autor: Valentina Postelnicu Postat la 23 septembrie 2014 35 afişări

Preşedintele Traian Băsescu semnat, marţi, decretele de promulgare a legilor de amnistiere fiscală a pensionarilor şi mamelor şi legea prin care s-a extins amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri nelegale conform Curţii de Conturi.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele pentru promulgarea Legii privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, decretul pentru promulgarea Legii privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

În 9 septembrie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor.

În plus, Camera Deputaţilor a adoptat modificarea făcută de Senat la Legea privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a extins amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control, aceştia fiind exoneraţi de la restituirea sumelor.

În luna iulie, preşedintele Traian Băsescu retrimitea Parlamentului legea privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, care prevedea exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan (judeţul Hunedoara) trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control.

Potrivit cererii de reexaminare, modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ era de natură să confere caracter individual legii, întrucât aceasta nu se aplica la un număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci într-un singur caz, respectiv personalului încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BĂSESCU,
AMNISTIERE FISCALĂ,
PROMULGARE
/actualitate/basescu-a-promulgat-legile-de-amnistiere-fiscala-a-bugetarilor-pensionarilor-si-mamelor-13329867
13329867
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.