Stoica, GFR: Avem suma minimă de 180 milioane euro pentru CFR Marfă
Grup Feroviar Român deţine suma minimă de 180 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria, a declarat pentru MEDIAFAX proprietarul companiei, Gruia Stoica.
"Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă", a spus omul de afaceri.
El a menţionat că finanţarea bancară are ponderea majoritară şi este sindicalizată de mai multe instituţii de credit, fără alte detalii.
Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras. Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro