Stroe: Coaliţia PNL-PSD este ruptă, doar administrăm guvernarea

Autor: Andreea Tobias Postat la 04 octombrie 2024 57 afişări

Coaliţia dintre PNL şi PSD este ruptă, spune la RFI purtătorul de cuvânt al formaţiunii liberale, Ionuţ Stroe. Cele două partide nu mai colaborează în coaliţie, ci doar administrează guvernarea, precizează el.

Stroe: Coaliţia PNL-PSD este ruptă, doar administrăm guvernarea

PNL a afirmat în repetate rânduri că vrea o guvernare de dreapta după alegeri. USR a cerut în schimb Partidului Naţional Liberal să rupă coaliţia cu PSD.

Ionuţ Stroe spune că acest lucru nu este posibil: „Plecăm, rupem punţile, dăm foc la ţară, generăm instabilitate politică, eventual nişte alegeri anticipate, bine, nu mai e cazul în momentul de faţă, iar această instabilitate politică foarte uşor se poate transforma într-o instabilitate socială, într-o instabilitate economică".

Liberalul declară că în prezent, coaliţia PNL-PSD nu mai există: „Coaliţia este ruptă, din punctul meu de vedere, noi administrăm în momentul de faţă guvernarea, în sensul că există oameni care conduc instituţii şi care nu vor abdica de la această obligaţie (...). Există o relaţie instituţională în cadrul coaliţiei, care asigură funcţionalitatea, dar asta nu înseamnă că vom mai avea împreună cu social-democraţii proiecte politice, negocieri, idei sau vom promova mari proiecte".

Pe de altă parte, Ionuţ Stroe îi dă replica preşedintei USR, Elena Lasconi, care a criticat PNL. „Domnul Ciucă a fost foarte nepoliticos şi e foarte urât pentru PNL. Nu a avut cuvânt. PNL-ul cu care voi vorbi după primul tur nu va fi unul condus de domnul Ciucă", a afirmat candidata USR la alegerile prezidenţiale.

Ionuţ Stroe îi răspunde: „Lucrurile se mai schimbă. Probabil că ulterior epuizării acestui ciclu electoral, doamna Lasconi nu va mai fi în zona decizională a USR-ului. Cine o poate crede pe doamna Lasconi, când spune despre preşedintele Ciucă că este un tip nepoliticos? Poţi să-l ataci în multe feluri, dar nu în acest fel. Domnul Ciucă este un tip extrem de echilibrat, este un om plin de respect, un om care în dialogul, cel puţin cel vizibil, apropo de modul cum a reflectat presa deschiderea dânsului faţă de USR şi faţă de doamna Lasconi, niciodată nu a fost cel care să atace. A spus doar că i se par disproporţionate anumite condiţii, atacuri, provocări, lansate de doamna Lasconi, înainte de a porni acest dialog".

Liberalul o critică pe preşedinta USR: „Doamna Lasconi, păcat, e o doamnă, cred că marea problemă a dânsei este în a câştiga încrederea propriului electorat şi propriului partid. Sunt semnale foarte clare, cel puţin zona USR, că partidul nu reacţionează pozitiv la pretenţiile sau la aşteptările doamnei Lasconi în ceea ce priveşte promovarea acestei candidaturi şi ar trebui să se gândească în principal la comportamentul dânsei, înainte de a pretinde de la alţii".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
stroe,
coaliţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.