Studiu: circa 55% dintre angajaţii români cred că locurile lor de muncă vor fi afectate de evoluţia tehnologiei şi de globalizare
Un studiu realizat de compania de consultanţă Boston Consulting Group şi The Network, una dintre cele mai mari alianţe de site-uri de recrutare din lume, arată că 55% dintre angajaţii români cred că locurile lor de muncă vor fi afectate de evoluţia tehnologiei - adică de digitalizare - şi de globalizare.
Un studiu realizat de compania de consultanţă Boston Consulting Group şi The Network, una dintre cele mai mari alianţe de site-uri de recrutare din lume, arată că 55% dintre angajaţii români cred că locurile lor de muncă vor fi afectate de evoluţia tehnologiei - adică de digitalizare - şi de globalizare.
La nivel global, procentul celor care cred că posturile lor actuale vor fi afectate de aceşti factori este de 61%.
„Această percepţie a românilor că activitatea lor curentă nu va fi afectată de trendurile globale este surprinzătoare. România este printre ultimele ţări din Europa din punctul de vedere al digitalizării, ceea ce are implicaţii asupra eficienţei şi productivităţii muncii. Deci realitatea este că şi românii vor fi afectaţi semnificativ de megatrendurile globale, poate chiar mai mult decât alte naţionalităţi care stau mai bine ca capitolul productivitate, digitalizare, inovaţie“, afirmă Bogdan Belciu, partener în cadrul Boston Consulting Group România.
Conform studiului, România este pe penultimul loc în Europa din punctul de vedere al productivităţii muncii. Pe de altă parte, 71% din românii care au răspuns petrec câteva săptămâni pe an învăţând lucruri noi, faţă de 65% cât este media tuturor respondenţilor. „În condiţiile în care salariile din România au crescut semnificativ în ultimii ani, cu mult peste creşterea productivităţii, poziţionarea României ca ţară cu forţă de muncă ieftină se erodează rapid. În acest context, într-o economie globală ţările cele mai atractive sunt cele cu un raport cost / productivitate cât mai bun şi România începe să piardă teren chiar şi în faţa unor ţări din jurul nostru cum ar fi Serbia şi Ucraina, care apar tot mai des în lista de opţiuni a companiilor care analizează opţiuni de relocare a producţiei sau a serviciilor“, explică Bogdan Belciu.
Oamenii au nevoie de o abordare multidisciplinară, prin care să dea dovadă în acelaşi timp atât de gândire critică, cât şi de aptitudini foarte bune de colaborare pentru a excela în viitor, crede el.
„Comunicarea, competenţele analitice şi digitale, leadershipul şi capabilităţile de a rezolva probleme complexe sunt abilităţi esenţiale de care vom avea cu toţii nevoie. În acest sens, atât guvernele cât şi companiile trebuie să promoveze dezvoltarea permanentă a aptitudinilor profesionale, altfel ne vom confrunta cu o forţă de muncă segmentată în care unii oameni sunt dispuşi să se dezvolte continuu, dar alţii nu, ceea va crea distorsiuni pe piaţa de muncă“, concluzionează Bogdan Belciu.
Studiul realizat de Boston Consulting Group şi The Network a avut un eşantion din 366.000 de persoane din 197 de ţări, printre care 19.100 de răspunsuri din România.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro