Subvenţiile stimulează agricultura ecologică. Agricultura ecologică a ajuns la o suprafaţă cultivată de peste 300.000 de hectare, pentru prima dată în istorie

Postat la 09 iulie 2019 57 afişări

„Se întorc oamenii din străinătate, vor să intre într-un domeniu de nişă, în care să facă lucrurile de la A la Z. Au o abordare tânără, vor să înveţe, vor să se certifice ecologic şi au răbdare.

Subvenţiile stimulează agricultura ecologică. Agricultura ecologică a ajuns la o suprafaţă cultivată de peste 300.000 de hectare, pentru prima dată în istorie

 Trendul pentru această cultură este în creştere, iar subvenţiile de la APIA stimulează agricultura ecologică. Noi voiam să facem agricultură ecologică încă de la început, pentru că ni s-a părut o cale sănătoasă pentru cei care vor să ofere un produs sănătos“

 

Agricultura ecologică prinde tot mai mult teren şi în România, fiind o nişă în creştere datorită orientării consumatorilor către produse mai sănătoase şi încurajată de subven­ţi­ile primite de fermieri de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Astfel, suprafaţa cultivată cu cereale, legume sau fructe ecologice a ajuns pentru prima dată în istorie la aproape 306.000 de hectare, adică puţin peste 2% din suprafaţa totală cultivată a României, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Agriculturii.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ecologic,
agricultura,
stimulare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.