Surpriză uriaşă. Bitcoin, cea mai importantă criptomonedă din lume, se întoarce la viaţă si ajunge la cel mai mare preţ din ultimii doi ani

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 14 februarie 2024 2781 afişări

Surpriză uriaşă. Bitcoin, cea mai importantă criptomonedă din lume, se întoarce la viaţă si ajunge la cel mai mare preţ din ultimii doi ani

Bitcoin, cea mai cunoscută criptomonedă din lume, a ajuns să se tranzacţioneze în jurul preţului de 50.000 de dolari pe unitate. Creşterea a fost susţinută de aşteptările privind reducerea dobânzilor din 2024 şi acordul autorităţilor americane privind lansarea unui ETF bazat pe criptomonede, scrie Reuters.

Preţul Ethereum, numărul doi ca valoare şi notoritate după Bitcoin, a crescut de asemenea cu 4,12%, ajungând la 2,607 de dolari.

Atât analiştii şi pieţe financiare se aşteaptă ca în mai Fed să înceapă perioda de relaxare a politicii monetare şi să reducă ratele dobânzii, decizie care ar putea da un imbold economiei.

„Pragul de 50.000 de dolari reprezintă o etapă importantă, după lansarea ETF-urilor. Evoluţia nu numai că a permis depăşirea unui prag psihologic privind preţul, dar a determinat şi o majorare a tranzacţiilor cu 20%”, a declarat a declarat Antoni Trenchev, cofondator al platformei de credite cripto Nexo.

La 10 ianuarie, Autoritatea de Reglementare a Valorilor Mobiliare din SUA a aprobat primele ETF-uri americane de Bitcoin, ceea ce a reprezentat un punct de cotitură pentru cea mai mare criptomonedă din lume şi pentru industria criptoîn general, care a încercat să aducă pe piaţă un astfel de produs de peste un deceniu.

Analiştii estimează că fluxurile de bani investiţi în noile ETF-uri vor creşte treptat până la peste 10 miliarde de dolari în 2024. O estimare mai optimistă sugerează că sumele s-ar putea situa între 50 şi 100 de miliarde de dolari numai în 2024.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
pret,
important,
monede,
viata,
americane

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.