Tăriceanu anunţă că ALDE a aprobat în forurile statutare acordul cu PNL: Au fost doar două abţineri

Autor: Teodor Bobei Postat la 28 octombrie 2019 40 afişări

Tăriceanu anunţă că ALDE a aprobat în forurile statutare acordul cu PNL: Au fost doar două abţineri

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, luni, că ALDE a aprobat în forurile statutare acordul pe care urmează să îl semneze cu PNL la ora 18:00. Acordul conţine 12 condiţii, printre care restructurarea Guvernului, listarea la bursă a Companiei Hidroelectrica şi fără modificări în justiţie prin OUG.

„Principalul punct pe ordinea de zi a fost discutarea şi aprobarea conţinutului acordului politic între ALDE şi PNL privind susţinerea în Parlament pentru votul de încredere al Guvernului condus de Ludovic Orban. Ne vom întâlni astăzi la ora 18:00 pentru a semna acest acord, pe care l-am supus discuţiei şi aprobării forurilor statutare. Votul a fost unul covârşitor, doar două abţineri, în rest toţi colegii au votat pentru. Acest acord conţine nu mai puţin de 12 puncte pe care le-am discutat şi le-am negociat cu cei din PNL şi care vizează o serie de chestiuni imporante care ţin de mersul înainte al României, fie că discutăm de planul politic, fie că discutăm de elemente de economie sau de funcţionarea instituţiilor”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, după şedinţa ALDE care a avut loc în Parlament.

El a spus că formarea unui Guvern monocolor este necesar, pentru a nu exista o discuţie privind legitimitatea structurii politice a acestui Guvern.

„Câteva dintre ele, acordul privind organizarea alegerilor în două tururi sau acordul referitor la reformele care vor urma să fie făcute în justiţie, care vor fi făcute numai pe cale parlamentară, excluzând orice modalitate de a recurge la OUG, conform rezultatului referendumului din 26 mai. Am cerut şi s-a acceptat ca acest Guvern să fie unul monocolor, pentru că altfel ar fi fost o discuţie legată de legitimitatea structurii politice a acestui Guvern. PNL a fost iniţiatorul moţiunii. Am văzut că a fost un fel de concurs de frumuseţe în privinţa celor care doreau să ţi aloce meritele iniţierii şi succesului acestei moţiuni. Am insistat şi pe componente economice, cel mai important e cel referitor la proiectele de infrastructură”, a spus Tăriceanu.

Acordul pe care ALDE vrea să îl semneze cu PNL conţine următoarele 12 cerinţe:

„1. Formarea unui Guvern monocolor PNL

2. Păstrarea cotei unice de impozitare a veniturilor

3. Modificarea legislaţiei în justiţie numai prin dezbatere şi aprobare parlamentară

4. Restructurarea Guvernului

5. Susţinerea alegerilor primarilor în două tururi de scrutin şi revenirea la alegerea preşedinţilor consiliilor judeţene prin vot indeirect, mecanism utilizat în anul 2016

6. Corectarea de urgenţă a prevederilor OUG nr. 114/2018, care au afectat negativ mediul economic

7. Continuarea/demararea proiectelor de investiţii în noi capacităţi de producţie în domeniul energetic (gaze, nuclear)

8.Listarea la bursă a Companiei Hidroelectrica

9.. Realizarea unei imagini clare, complete, a tuturor proiectelor de mari investiţii aflate în diverse faze procedurale (studii de pre şi fezabilitate, proiecte tehnice, licitaţie, execuţie, etc), prezentare publică a situaţiei actuale, stabilirea unor termene clare şi informarea permanentă a opiniei publice în legătură cu respectarea lor, asigurarea finanţării prin fonduri bugetare, fonduri europene şi alte surse

10.Susţinerea în Parlament a adoptării unei legislaţii privind lobby-ul, pe model european

11. Punerea bazelor unui fond de investiţii după modelele de succes ale altor ţări europene

12. Acord PNL-ALDE pentru interzicerea migraţiei parlamentarilor, aleşilor locali şi a membrilor de la un partid la altul”.

Audierea miniştrilor propuşi în Guvernul Orban va avea loc marţi şi miercuri, urmând ca votul să fie dat într-un plen reunit lunea viitoare, de la ora 14.00, potrivit unei decizii a conducerii Parlamentului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TARICEANU,
ALDE,
ORBAN,
acord,
pnl

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.