Un semn ca teatrul incepe sa fie tratat ca o afacere se vede de la intrarea in biroul unui director de teatru, care arata la fel cu al oricarui alt director de companie: de la mobilier pana la accesorii si echipamente IT. Diferenta e ca pe scaunul cel mai important din institutie nu sta un manager tipic, eventual absolvent de MBA, ci un artist, fie el actor sau regizor.

Iar acestia invata sa impleteasca - asemeni medicilor care conduc spitale sau a scriitorilor care administreaza edituri - ceea ce le place si stiu sa faca cel mai bine cu termeni precum buget, ROI, cota de piata, impozite si asa mai departe. Directorii principalelor teatre din Romania, majoritatea avand mandate care au inceput in 2001-2002 (atunci s-au dat concursurile pentru ocuparea posturilor), au inceput sa conduca aceste institutii intr-o perioada in care planurile lor de reforma coincid in mod fericit cu o intoarcere a romanilor in salile de teatru.

Ce s-a intamplat de fapt? Venirea lui Traian Basescu la Primaria Capitalei, de exemplu, a adus pentru teatrele din Bucuresti primii bani seriosi pentru renovari din 1990 pana atunci (in toamna lui 2000), sustin directorii de teatre. "Actualul presedinte a mers pe ideea ca 100.000 de euro - cat inseamna renovarea unei sali de teatru si achizitia unui sistem de lumini - e o suma egala cu cea necesara pentru asfaltarea a doi kilometri de sosea", isi aminteste cu placere directorul executiv al Teatrului de Comedie, Traian Petrescu, cum a inceput schimbarea la fata a teatrelor.

Fiecare teatru a putut alege atunci si cum sa foloseasca banii pentru aceasta prima schimbare a imaginii. "Am putut folosi banii pentru a pastra linia clasica sau puteam opta pentru o linie moderna; ideea era sa gasim o formula de mijloc prin care sa facem un atac la modernitate", povesteste zambind regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, care tocmai fusese numit director cand renovarea teatrelor incepuse si a decis sa faca treaba ca la carte: "Era o mizerie si un pestrit in cabine si in birouri la care a trebuit sa renuntam, iar renovarea a starnit revolutii si am fost acuzat ca am aruncat mobila doamnei Bulandra si tabloul doamnei Bulandra".

Pe Alexandru Darie - fiul actorului Iurie Darie - il distreaza acum luptele prin care a trebuit sa treaca pentru a face teatrului o imagine care sa atraga publicul de toate varstele, aici fiind principala problema a teatrelor de cativa ani incoace: "Capacitatea salii a fost redusa o data cu renovarea: sala Izvor avea 400 de locuri, s-a redus la 350, iar la «Toma Caragiu» erau 300 de locuri si acum sunt 275; spatiul intre scaune e mai mare, fotoliile sunt Paretti, comandate in Italia, deoarece am gasit acolo un raport mai bun calitate/pret fata de ce era pe piata romaneasca si s-au dotat salile cu aparatura tehnica performanta".

Ratiunile de confort si imagine au fost combinate si cu cele de business: "Bulandra face parte din Uniunea Teatrelor din Europa, iar actorii de aici primesc pentru un turneu circa 13.000 euro per spectacol. De aceea, nu pot sa chem pe impresari la negocieri in conditii mizere, deoarece daca vedeau ce era aici cu 10 ani in urma, ar fi crezut ca daca ne dau 1.000 de euro pe spectacol vom fi extrem de fericiti, la cat parem de saraci", povesteste Alexandru Darie.

Turneele trupei reprezinta o sursa importanta din veniturile teatrului - aproximativ 20% in cazul Teatrului Bulandra (care a avut anul trecut un buget de 1 milion de euro), alaturi de subventie (care a fost de 40% din venituri), vanzari de bilete (20%), restul provenind din inchirierea salilor. "Gazduim spectacole ale unor companii de afara, diverse prezentari, iar sume mai importante am obtinut pentru lansari de automobil, lansari de moda, un concert de muzica filmat", spune Alexandru Darie, care precizeaza ca cele mai profitabile sunt contractele cu companiile care cumpara un spectacol ca un produs. "Am avut cazuri cand am vandut un spectacol - la modul ca am vandut capacitatea salii - la un pret mai mare de 4 euro/loc, cat e in mod normal, le-am oferit foaierul si celelalte spatii pe care le-au mai dorit pentru cocktail, iar ei au platit separat tehnicienii, actorii, facand contract cu fiecare."

Astfel de contracte nu sunt insa incurajate de legislatie, se plang oamenii de teatru, deoarece legea sponsorizarii nu permite ca din suma sponsorizata compania sa primeasca ceva in schimb: "Daca o companie imi da 10.000 de euro, eu as putea sa ii ofer intr-un an bilete de 10.000 de euro pe care sa le dea angajatilor si partenerilor de afaceri. Din nefericire, nu putem elabora o oferta de acest gen", spune George Mihaita, directorul Teatrului de Comedie. Cu toate acestea, Teatrul de Comedie are de cativa ani doi parteneri, Ford Romania si QAB (prin brandul Prigat), care sponsorizeaza spectacole.

In stagiunea de toamna 2005-2006, QAB a finantat montarea piesei "Ce formidabila harababura", de Eugen Ionescu, in regia lui Gelu Colceag. "De mai multi ani sprijinim Teatrul de Comedie din convingerea ca romanul stie si trebuie sa rada", spune Eusediu Margasoiu, director de marketing al QAB.

Vizibilitatea teatrelor mari atrage totusi companiile mai ales, deoarece numarul de spectatori este in crestere. Pentru trupele de teatru mici, private, banii vin mai greu, desi ele nu sunt constranse de legea sponsorizarii: "Noi ne adresam unui numar limitat de spectatori, care platesc bilete in jur de 3-4 euro. Din cauza acestui numar mic de spectatori avem, de fapt, probleme sa obtinem sprijinul unor parteneri comerciali, care de multe ori nu se gandesc decat la profitul imediat, calculat in indivizi catre care se indreapta campania lor de marketing", spune Mihaela Sarbu, care coordoneaza putinele fonduri si trupa de actori ale Teatrului fara Frontiere (TFF).

Atrase de proiectele TFF au fost atat fundatiile (printre care Pro Helvetia), dar si companii precum importatorul Mercedes-Benz, care au oferit actorilor de la TFF si o parte din logistica pentru realizarea celui mai recent proiect al lor, "Autobahn", o piesa de teatru jucata in masini, unde trei spectatori stau pe locurile din spate si urmaresc spectacolul jucat de actorii care stau pe scaunele din fata. Proiectul, care trebuia initial sa se joace o luna, a primit finantare si se va mai juca inca o luna, multumita numarului incurajator de mare de amatori.

Cererea in crestere pentru "Autobahn" nu este accidentala. Se inscrie intr-o tendinta pe care o observa, nu fara satisfactie, toti cei care "vand" teatru. "In acest moment avem un boom la toate teatrele, deoarece oamenii inteligenti s-au plictisit de fenomenul TV (al carui public se duce spre extreme: copii si pensionari) si au inceput sa aiba venituri mai mari, din care vin si la teatru", spune Alexandru Darie.

Schimbarea gusturilor trebuie insa speculata, iar directorii de teatre spun ca numarul spectatorilor s-a dublat in ultimii ani datorita "retetei de succes" pe care unii dintre ei au gasit-o. "O echipa de actori foarte buni, aparitiile in mass-media, regizori importanti, repertoriu variat, plus actorii care sunt implicati in alte proiecte de TV sau muzica (daca Tudor Chirila si Stefan Banica reusesc sa umple Sala Palatului, o umplu si pe asta mult mai mica de la teatru)", spune George Mihaita.

Cu atat mai bine, deoarece tot la inceputul deceniului s-a dat startul subventiilor in functie de performantele teatrului: conditia era ca teatrul sa recupereze din vanzarea de bilete minim 10% din subventia acordata. "Noi recuperam 20% din subventia acordata de primarie, subventie care inseamna cam 40% din veniturile noastre", spune Alexandru Darie, care a atras in cele doua sali ale teatrului Bulandra 60.000 de spectatori anul trecut. "Cand am venit la conducerea teatrului erau patru titluri in repertoriu, acum sunt 21 de titluri. Atunci se vindeau bilete de 16 milioane de lei vechi pe luna, acum vindem si de 60 de milioane de lei vechi pe zi", spune Alexandru Darie.

Se poate vorbi de profit la astfel de incasari? "In momentul asta, as putea scoate profit doar daca as mari pana la de zece ori pretul biletelor (am ajunge astfel la preturi intre 15 si 40 de euro, cum e in tarile UE), ceea ce ar fi catastrofal, deoarece nu ar mai veni mai nimeni la teatru", spune Alexandru Darie, care mai intrevede insa o varianta, si anume cea a reducerii costurilor, mai greu de realizat in actualul context: sali mari, cladiri mari si vechi, costuri mari cu utilitatile, grila de personal ce nu poate fi modificata si asa mai departe.

Iar un cost foarte important care nu numai ca nu poate fi redus - ar putea, eventual, doar sa creasca - este cel de punere in scena a spectacolelor, care poate porni de la foarte putin si poate ajunge la sume fabuloase pentru bugetul unui teatru. "Avem spectacole pe care le jucam cu casa inchisa de sapte ani si care nu au costat mai nimic, dar, de asemenea, avem spectacole care au costat 4 miliarde lei vechi."  In afara exceptiilor, un spectacol poate costa, in medie, de la 15.000 la 45.000 de euro, dupa cum spune George Mihaita. "Recuperarea investitiei e sala plina; in 40 de reprezentatii cu sala plina putem recupera ceea ce am investit in montarea acelei piese."

Iar aplauzele spectatorilor sunt cu atat mai rasunatoare in birourile de deasupra salii de spectacol cand odata cu ele vine si din ce in ce mai multa popularitate pentru teatru, adica mai multi viitori spectatori, sponsori, turnee. Mai precis, profit.