Temeri în creştere, cerere în scădere. Urmează o nouă criză?
Vestea cea mai destabilizatoare legată de declinul preţului materiilor prime a fost, săptămâna trecută, scăderea cu 31% a titlurilor Glencore la bursa de la Londra. Este un minim record al titlurilor Glencore, traderul gigant cu un venituri de 221 miliarde de dolari anul trecut. Va fi Glencore noul Lehman Brothers? Va fi scăderea Glencore startul unei noi crize economice, cauzată şi alimentată de preţul tot mai mic al materiilor prime, cel mai important factor care a perturbat economia lumii în ultimii patru ani?
Fraza lansată săptămâna trecută de Bloomberg: „Declinul din ultimele 15 luni al preţurilor materiilor prime începe să semene cu o criză, investitorii reacţionând la cererea scăzută din China şi la sfârşitul erei banilor ieftini puşi la dispoziţie de Rezerva Federală a Statelor Unite“ a făcut înconjurul lumii şi a generat noi anxietăţi care se adaugă problemelor deja existente şi care cauzează panici investitorilor şi nu numai.
Un indice Bloomberg pentru contractele futures de mărfuri a scăzut cu 50% de la un maxim atins în 2011, iar opt din 10 cele mai slabe performanţe din indicele Standard & Poor’s 500 au fost înregistrate în acest an de titluri ale unor companii din sectorul resurselor naturale. Alcoa, cel mai mare producător de aluminiu din Statele Unite, a anunţat luni că se va diviza în două companii, pe fondul supraproducţiei din piaţă, urmând modelul unui număr tot mai mare de companii care urmăresc accelerarea creşterii prin divizare. Royal Dutch Shell a anunţat tot luni că renunţă la operaţiunile de forare din largul Alaskăi, din cauza costurilor prea ridicate, în timp ce titlurile Glencore au scăzut cu până la 31% la bursa din Londra, până la un minim record. Acţiunile Glencore, a căror creştere a devenit unul dintre simbolurile boomului bursier, au avut cea mai mare scădere din toate timpurile după ce o serie de analişti au spus că valoarea Glencore va fi ştearsă cu buretele dacă preţurile materiilor prime rămân la acelaşi nivel. Glencore este marele pierdant din FTSE 100 în acest an, titlurile sale pierzând peste 77% din valoare. Deja, marile pieţe de capital i-au trecut pe elveţienii de la Glencore PLC în categoria junk, în timp ce compania se luptă cu o datorie de 30 de miliarde. Săptămâna trecută, după căderile drastice de la începutul lunii, Glencore a avut o uşoară creştere, după ce compania a asigurat investitorii că nu are probleme de solvabilitate, declaraţia companiei fiind ajutată şi de o uşoară revenire a preţului unor materii prime.
„Pe fondul încetinirii activităţilor economice în China şi al incertitudinilor, temerile din piaţă s-au intensificat, iar cererea de mărfuri a scăzut“, a declarat Ed Hirs, profesor de economie a energiei la Universitatea din Houston, citat de Mediafax. Analiştii de la Ned Davis Research Group din Venice, Florida, consideră că mărfurile ar putea fi în al patrulea an dintr-un ciclu „super-bear“ de 20 de ani. Cei doi au analizat ciclurile pieţei mărfurilor începând din secolul XVIII şi au conchis că acestea sunt influenţate mai mult de nivelul de încredere a investitorilor decât de factorii fundamentali. În timp ce China aduce în prim-plan consumul în creştere, în defavoarea investiţiilor, este posibil să urmeze o „perioadă prelungită de preţuri scăzute pentru materiile prime“, a spus şi Christine Lagarde, directorul FMI. Lagarde a explicat că, în vreme ce China este într-o tranziţie către un nou model economic, care pune accent pe creşterea consumului şi mai puţin pe marile proiecte, consideră că schimbările acestea sunt normale şi sănătoase pentru China, dar sunt defavorabile pentru producătorii mondiali de cupru, oţel sau cărbune, deoarece cererea Chinei, care a alimentat ani la rând nevoia producţiilor tot mai mari, este în scădere.
În paralel cu problematica preţului materiilor prime, FMI atrage atenţia unei noi crize care poate veni din creditarea ţărilor în curs de dezvoltare. Raportul Global Financial Stability Report arată că datoriile firmelor nonfinanciare din economiile în curs de dezvoltare sunt de patru ori mai mari, de la 4 trilioane de dolari în 2004 la 18 trilioane în 2014. Firmele din China au condus cererea de creditare, dar datoriile au crescut şi dinspre pieţe precum Turcia, Chile sau Brazilia. Cum există discuţii despre creşterea dobânzilor în următoarele luni, FMI a avertizat că există riscul ca mai multe corporaţii din aceste pieţe să falimenteze, deoarece nu vor putea face faţă costurilor financiare crescute. Asta poate crea stres suplimentar şi pentru băncile din respectivele pieţe, care au participat la construcţia acestei datorii în cercul vicios al crizei care a debutat în 2008-2009.
2015 pare un nou an greu de trecut cu vederea. Cercul vicios cuprinde nu numai sectoarele financiare, dar pune sub semnul întrebării creşterea economică a lumii din următorii cinci ani, care urma a se baza pe creşterea cu multe cifre a Africii sau a Asiei, în baza exploatării materiilor prime şi a proiectelor industriale masive.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro