Instituţiile internaţionale au propriile lor definiţii. Statele lumii au şi ele definiţiile lor, astfel încât ceea ce e înfierat ca terorism într-o ţară e elogiat ca mişcare de rezistenţă sau de eliberare într-alta.

Sintagma “război contra terorii”, lansată de preşedintele Statelor Unite imediat după tragedia din 11 septembrie 2001 - simplă retorică bombastică – urma să transforme lumea în iad.

La sfârşitul lui 2007, într-un editorial din Washington Post, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Carter, realiza o analiză necruţătoare, anticipând multe dintre nenorocirile cu care ne confruntăm astăzi:

”Aşa-numitul război contra terorii a creat o cultură a fricii în America.

Ridicarea acestor trei cuvinte, de către administraţia Bush, la rang de mantră naţională, începând cu oribilele evenimente din 11 septembrie a avut un impact nefast asupra democraţiei americane, asupra psihicului Americii şi asupra reputaţiei Statelor Unite în lume. Folosirea acestei expresii ne-a subminat, de fapt, capacitatea de a ne confrunta eficient cu provocările reale ale unor fanatici ce folosesc terorismul împotriva noastră. Prejudiciul cauzat de aceste trei cuvinte – un caz clasic de rană autoprovocată – este infinit mai mare decât orice coşmar sălbatic întreţinut de fanatici ai atacurilor din 11 septembrie, când complotau împotriva noastră în peşterile din îndepărtatul Afganistan. Sintagma în sine este lipsită de sens. Nu defineşte nici un context geografic şi nici presupuşi inamici.

Terorismul nu este un duşman, ci o tehnică de luptă, de intimidare politică prin uciderea unor neînarmaţi, non-combatanţi (...). Lipsa de precizie a sintagmei a fost deliberat calculată de cei care au gândit-o. Referirea constantă la un război contra terorii a atins un singur obiectiv major: a stimulat apariţia unei culturi a fricii. Teama obnubilează motivul, augmentează emoţiile şi înlesneşte manipularea  publicului de către politicieni demagogi. Decizia legată de războiul din Irak n-ar fi câştigat sprijinul Congresului fără legătura psihologică dintre şocul 9/11 şi existenţa postulată a  armelor irakiene de distrugere în masă. Sprijinul pentru preşedintele Bush la alegerile din 2004 a fost, de asemenea, obţinut în parte graţie ideii că o naţiune în război nu-şi schimbă comandantul în mijlocul conflagraţiei.  Pericolul omniprezent dar imprecis a fost astfel canalizat în direcţia unui tertip politic, prin recursul mobilizator la faptul de a fi în război”.

Cititi mai multe pe www.gandul.info