TikTok devine inaccesibil în SUA
TikTok a încetat să funcţioneze în SUA şi a dispărut din magazinele Apple şi Google, pe fondul unei legi care cere separarea de compania chineză ByteDance, scrie Reuters.
Aplicaţia TikTok nu mai este disponibilă utilizatorilor din SUA, iar încercările de accesare afişează un mesaj care anunţă suspendarea activităţii.
Interdicţia, bazată pe o lege care intră în vigoare duminică, impune fie vânzarea TikTok de către compania-mamă ByteDance, fie încetarea operaţiunilor din SUA, invocând motive de securitate naţională.
Preşedintele ales Donald Trump a indicat că ar putea pune la dispoziţie o amânare de 90 de zile pentru TikTok, spunând că o decizie oficială va fi anunţată luni, după inaugurarea sa. „Această extindere este probabil adecvată”, a spus Trump.
Pe lângă TikTok, alte aplicaţii precum Capcut şi Lemon8, deţinute tot de ByteDance, au fost retrase din magazinele de aplicaţii din SUA.
Decizia Curţii Supreme de a susţine interdicţia a intensificat presiunea asupra ByteDance de a găsi un cumpărător.
Reacţiile utilizatorilor nu au întârziat, mulţi migrând către alternative precum RedNote sau exprimându-şi nemulţumirea pe platforme ca X.
În acelaşi timp, rivalii Meta şi Snap au înregistrat creşteri pe bursă, investitorii mizând pe un aflux de utilizatori.
CEO-ul TikTok, Shou Zi Chew, este aşteptat să participe la inaugurarea lui Trump şi să caute soluţii pentru reluarea activităţii în SUA.
ByteDance rămâne în stadiul de negocieri pentru a salva o afacere evaluată la aproximativ 50 de miliarde de dolari, în timp ce Perplexity AI şi-au manifestat interesul pentru o potenţială fuziune.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro