Tomac: Mulţumim preşedintelui în mod special pentru suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare

Postat la 30 mai 2014 27 afişări

PMP îi mulţumeşte lui Traian Băsescu "în mod special pentru tot suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare", a declara, vineri, preşedintele interimar al PMP, Eugen Tomac, arătând că "au existat voci critice" la adresa preşedintelui, însă reprezentanţii PMP îi sunt recunoscători acestuia.

Tomac: Mulţumim preşedintelui în mod special pentru suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare

"Noi mulţumim domnului preşedinte în mod special pentru tot suportul pe care l-a oferit Mişcării Populare. Ştim că au existat voci critice, însă îi suntem recunoscători şi pentru noi este o onoare că preşedintele nu a ezitat nicio clipă în a spune că crede în partidul nostru, acesta este un lucru care ne motivează să mergem mai departe pe aceeaşi convingere, cu acelaşi optimism, pentru că sunt convins că românii vor altceva de la politicieni şi noi încercăm să construim acea forţă politică care să-i aducă alături pe cei dezamăgiţi de clasa politică şi pe cei care vor să se implice în clasa politică alături de noi", a spus Tomac.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/tomac-multumim-presedintelui-in-mod-special-pentru-suportul-pe-care-l-a-oferit-miscarii-populare-12667419
12667419
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.