Topul celor mai nefericite bonusuri acordate de companii angajaţilor performanţi
Angajaţii sunt de multe ori tentaţi să muncească mai mult decât li se cere, în speranţa că vor fi recompensaţi pentru entuziasmul. Din păcate pentru ei, acesta lucru nu se întâmplă întotdeauna.
Ce se întâmplă atunci când bonusul primit este inutil, uneori chiar jignitor? Cei de la Quora au realizat o listă a celor mai proaste recompense primite de angajaţii merituoşi.
David Hood, angajat al unei case de îngrijire, a beneficiat de o adevărată "serie" de bonusuri, unul mai inutil decât celălalt. "Într-un an am primit şuncă. Eu nu mănânc şuncă, iar cei mai mulţi colegi ai mei sunt evrei", povesteşte Hood. "Cu altă ocazie, am primit un tricou cu sigla firmei, dar care avea cu patru numere mai mult decât măsura mea. Am mai primit şi o scrisoare din partea şefului meu în care mi-a greşit numele de mai multe ori, numindu-mă Danny. A fost ciudat, pentru că lucram de mulţi ani acolo şi eram doar câţiva angajaţi." Povestea lui Hood nu se termină, însă, aici: "Am primit, cu ocazia sărbătorilor, un cupon pentru o masă gratis la cantina instituţiei la care chiar eu eram bucătar. A fost stupid, pentru că angajaţii oricum nu îşi plătesc mesele. Cel mai rău a fost însă când am primit un card de benzină în valoare de 15$ valabil la o benzinărie care era închisă de şase luni", mai povesteşte bărbatul.
Steve Johnson, lucrător în cadrul unei baze militare americane, era obişnuit să primească în fiecare an un curcan drept bonus pentru sărbători. "Am trecut apoi în subordinea celor mai zgârgiţi oameni pe care i-am întâlnit. Primul an, de Crăciun, am primit doar o poză cu un curcan. A fost penibil. Anul următor, n-am mai primit nimic."
Jay Bazzinoti, un tânăr angajat în Boston, s-a bucurat atunci când a primit din partea conducerii un plic pe care scria "Bonus pentru munca depusă". Bucuria sa nu a durat însă mult: când a deschis plicul, Bazzinoti a găsit numai cupoane cu valoare de câţiva dolari trimise de la sediul central din California. "Evident, nu am avut ce să fac cu ele în Boston", povesteşte Bazzinoti.
Poate cel mai amuzant exemplu este cel al lui Andy Warwick, un traducător care avea sarcina de a scrie cursuri de engleză pentru angajatorul său. Cu ocazia sărbătorilor, el a primit prin poştă un discount de 20% la cursurile scrise chiar de el. "Poate angajaţii chinezi s-au bucurat de bonus, dar în cazul meu a fost chiar stupid", comentează Warwick.
Corrie Hausman, îşi aminteşte de anii petrecuţi în retail, când în loc de bonus compania trimitea o cutie cu 5-6 prăjituri ce trebuiau împărţite între la 25 de oameni. "Partea cea mai bună? Prăjiturile ajungeau de cele mai multe ori zdrobite la birou", spune Hausman.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro