Traian Băsescu, atac la adresa lui Mirel Palada şi avertisment pentru televiziuni: Un individ cu comportament de derbedeu ordinar/ Mihai Goţiu va face plângere penală
Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a catalogat, miercuri seara, pe socialogul Mirel Palada, drept „un individ cu comportament de derbedeu ordinar”, după ce acesta l-a agresat fizic pe senatorul USR Mihai Goţiu, în pauza de publicitate a unei emisiuni difuzate de postul B1Tv.
„Un individ cu comportament de derbedeu ordinar, pe numele lui Mirel Palada, a găsit de cuviinţă să-şi acopere handicapul intelectual în dezbaterea cu senatorul Mihai Goţiu, lovindu-l cu pumnii şi picioarele în pauza emisiunii Nadiei Ciurlin, moderatoare la B1 Tv. Nu voi mai participa la nicio emisiune a vreunei televiziuni care, din acest moment, îl va mai invita pe Mirel Palada în platourile sale”, a scris Băsescu pe contul său de Facebook.
„Băgaţi mare Gâdea, Badea, Zamfir şi restul clicii de la Antena 3. Şi luaţi-l cu voi şi pe Codrin Ştefănescu să vă mângâie intelectul alături de Palada, că sunteţi toţi de aceeaşi teapă şi nivel de inteligenţă”, a adăugat Băsescu.
Deputatul USR Nicuşor Dan a anunţat, joi, că senatorul Mihai Goţiu va face plângere penală după ce a fost agresat fizic de Mirel Palada în studioul B1Tv, el apreciind că este nevoie de presiune publică pentru ca agresorul să plătească.
„Mihai Goţiu a fost agresat fizic de Mirel Palada în studioul B1Tv. Era de aşteptat că scăderea continuă a dialogului democratic (va amintiţi de "ciocu' mic; acum suntem noi la putere"?) să ducă aici. Mihai Goţiu va face plângere penală şi este nevoie de presiune publică pentru ca agresorul să plătească”, a scris Nicuşor Dan.
„Mihai Goţiu este un luptător. A fost ani de zile unul dintre principalii opozanţi ai proiectului minier de la Roşia Montană. Alături de Mihai Goţiu”, a adăugat el.
Moderatoarea emisiunii Talk B1, Nadia Ciurlin, a anunţat miercuri seara că sociologul Mirel Palada l-a agresat fizic pe senatorul Mihai Goţiu (USR), în timpul unei pauze publicitare. Ulterior, Mihai Goţiu a precizat că a fost lovit de către Palada cu pumnul în gură.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro