Tribunalul Bucureşti decide intrarea în insolvenţă a companiei Tehnologica Radion

Autor: Otilia Ciocan Postat la 16 septembrie 2014 86 afişări

Tribunalul Bucureşti a decis să admită cererea de intrare în insolvenţă, depusă de compania Tehnologica Radion, unul dintre cei mai importanţi constructori locali, al cărei proprietar, Theodor Berna, este arestat într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

Prin decizia sa, Tribunalul Bucureşti a stabilit deschiderea procedurii insolvenţei, care poate fi solicitată, potrivit legii, în cazul în care o firmă are datorii mai mari de 30.000 de lei.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înregistrată la începutul lunii septembrie la Tribunalul Capitalei.

Constructorul a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 356,8 milioane de lei (80,7 milioane euro) şi un profit net de 3,8 milioane lei (876.000 euro). Datoriile companiei se ridicau la 383 milioane lei (86,6 milioane euro) la finele lui 2013, în vreme ce nivelul creanţelor era de 253,6 milioane de lei (57,3 milioane euro), potrivit datelor raportate la Ministerul Finanţelor.

Compania avea la sfârşitul anului trecut un număr mediu de aproximativ 2.000 de angajaţi.

Proprietarul Tehnologica Radion, omul de afaceri Theodor Berna, a fost arestat preventiv în 19 august, de Tribunalul Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

Procurorii care instrumentează dosarul au instituit recent sechestru asigurător asupra tuturor conturilor şi bunurilor deţinute de Tehnologica Radion şi de proprietarul companiei.

Măsura a fost luată în condiţiile în care Tehnologica Radion are calitatea de suspect, iar Theodor Berna este inculpat în dosar.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus măsuri asiguratorii constând în sechestru asupra bunurilor şi conturilor deţinute de Teloxin Con, Temix Construct şi Proiect Alfa Capital Construct, firme care au şi ele calitatea de suspect în dosarul de evaziune fiscală şi spălăre de bani în care Theodor Berna este inculpat alături de alţi oameni de afaceri.

Instanţa arată, în motivarea deciziei de arestare, obţinută de MEDIAFAX, că Theodor Berna a folosit fraudulos propria societate comercială pentru a-şi însuşi bani obţinuţi din simulări de tranzacţii imobiliare sau din evazionarea bugetului statului, avea un mod ingenios şi complex de săvârşire a infracţiunilor şi a atras în lanţul comercial fictiv mai multe firme şi persoane.

Tehnologica Radion a câştigat de-a lungul timpului mai multe contracte cu statul. Astfel, potrivit datelor ZF, constructorul a câştigat numai în 2009 şi 2010 contracte de achiziţii publice de 386 de milioane de euro. Printre principalele contracte câştigate de-a lungul timpului de Tehnologica Radion se numără cele de reabilitare şi întreţinere de străzi sau drumuri în partea de sud a ţării, în judeţe precum Ilfov, Giurgiu sau Dolj.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TEHNOLOGIA RADIO,
INSOLVENŢĂ,
/actualitate/tribunalul-bucuresti-decide-intrarea-in-insolventa-a-companiei-tehnologica-radion-13281344
13281344
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.