Trump impune taxe noi pe oţel şi aluminiu şi promite măsuri similare pentru alte produse importate
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că introduce începând de luni taxe de 25% pentru tot oţelul şi aluminiul importat în Statele Unite, informează agenţia AFP.
În plus, liderul american a spus că va face publice între marţi şi miercuri noi măsuri de impozitare pentru a echilibra diferenţele dintre taxele pe care alte ţări le pun pe produsele americane şi cele pe care SUA le aplică importurilor. Trump a explicat că nu i se pare corect ca unele state să impună taxe de 130% pe mărfurile americane, în timp ce SUA nu taxează deloc produsele lor.
Nu toate ţările vor fi afectate de noile măsuri, a precizat preşedintele american. Vor fi vizate doar statele care „profită de Statele Unite", în timp ce ţările care au sisteme de taxare similare cu cel american nu vor fi incluse în acest program.
De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a folosit taxele vamale ca instrument principal în politica sa economică şi diplomatică. Scopul declarat este reducerea deficitului comercial al SUA, dar şi crearea unei poziţii mai puternice în negocierile cu alte state.
Săptămâna trecută, China a fost vizată de o creştere cu 10% a taxelor pentru produsele sale. Beijingul a anunţat că va răspunde din 10 februarie cu taxe similare pentru anumite produse americane.
Mexic şi Canada ar fi trebuit să se confrunte cu taxe de 25% începând de marţi, dar Trump le-a oferit o amânare de o lună după ce cele două ţări s-au angajat să întărească securitatea la frontiere.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro