TVR 1 şi TVR 2 ar putea fi redenumite. Printre numele vehiculate se numără TVR şi TVR Plus
Societatea Română de Televiziune (SRTv) a comandat un sondaj pentru a vedea dacă este sau nu necesară rebranduirea principalelor sale două televiziuni - TVR 1 şi TVR 2 -, existând posibilitatea ca acestea să fie redenumite TVR, respectiv TVR Plus.
Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române a aprobat, pe 31 iulie, schimbarea strategiei de programe a Societăţii Române de Televiziune (SRTv), prin diferenţierea identităţii editoriale a canalelor publice.
Potrivit respectivei hotâriri a CA, Comitetul Director (CD) trebuie să elaboreze noua strategie de programe a SRTv, care, însoţită de calendarul implementării şi de analiza tehnico-economică, vor fi supuse spre aprobare în următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie.
În acest sens, Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR şi membru atât în CA, cât şi în CD, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX că o parte din solicitările CA au fost rezolvate de către CD şi vor fi discutate luni, în şedinţa CA.
"Un membru al Comitetului Director va luni la şedinţa CA", a spus Stelian Tănase, care a fost contactat vineri de agenţia MEDIAFAX.
El a mai spus că SRTv a comandat un sondaj, cu foarte multe întrebări care vizează Televiziunea Română şi care va fi gata în două săptămâni. "E un sondaj cu foarte multe întrebări", a spus Stelian Tănase, care nu a făcut alte precizări cu privire la acest sondaj.
Totodată, răspunzând unei întrebări, Stelian Tănase a spus că se are în vedere nu doar diferenţierea editorială a principalelor două televiziuni ale SRTv, TVR 1 şi TVR 2, ci şi redenumirea lor.
"Cineva a făcut o observaţie foarte bună. S-ar putea înţelege (din actuala denumire, n.r.) că al doilea canal este secundar, mai puţin important. Şi atunci vrem să le dăm nişte nume uşor identificabile, dar nu suntem în faza de nume precise", a spus Stelian Tănase.
Totodată, Stelian Tănase a precizat că, din perspectiva sa, principala televiziune a SRTv, care este în prezent TVR 1, ar trebui să se numească TVR.
"Eu optez în cazul TVR 1 pentru TVR, dar este părerea mea. În cazul TVR 2 au fost făcute mai multe propuneri: Super TVR, Extra TVR, Plus TVR. Dar nu am luat nicio decizie", a explicat Stelian Tănase.
Totodată, acesta a explicat că, în cazul în care strategia editorială a SRTv va fi modificată, această transformare nu va putea fi implementată din această toamnă.
"Grilele oricum se vor vota, pentru că noi trebuie să ieşim cu programe, dar nu cred că putem să facem toată această reformă amplă într-un timp atât de scurt şi cu resurse atât de puţine", a mai spus Stelian Tănase.
Pe de altă parte, contactat vineri de MEDIAFAX, Cristian Zgabercea, coordonator cu atribuţii de producător general din TVR, a spus că Televiziunea Română încearcă să vadă prin intermediul sondajului comandat "dacă este necesară sau nu o rebranduire" a principalelor sale două canale, 1 şi 2, care sunt vizate în mod explicit de Legea numărul 41 privind organizarea şi funcţionarea SRTv.
"Încercăm să aflăm câţiva piloni de staţie, dacă se doreşte mai mult divertisment sau mai mult sport sau mai multă actualitate. Încercăm să vedem cum ar fi mai bine să fie poziţionate aceste programe în grile. Vrem să vedem dacă lumea îşi doreşte să ne păstrăm un canal principal generalist. Vrem să vedem cum sunt poziţionate vedetele noastre în piaţă. La sfârşitul sondajului, rezultatele vor fi folosite în cadrul unor focus grupuri în şase localităţi mari din ţară", a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Zgabercea.
Întrebat ce societate face acest sondaj, Cristian Zgabercea a spus că nu îşi aminteşte denumirea acesteia, însă a precizat că este o societate specializată în astfel de chestiuni. Zgabercea a mai spus că suma plătită de TVR pe acest sondaj este "până în 24.000 de euro cu tot cu TVA".
"Nu s-a făcut de ani de zile un astfel de studiu la TVR şi cred că este cazul să se facă, pentru a putea lucra ştiinţific la grilele TVR şi la strategia editorială a TVR", a mai spus Cristian Zgabercea.
Acesta a precizat însă că, dacă CA va aproba schimbarea strategiei editoriale a TVR, aceasta va putea fi implementată abia începând de anul viitor. "Până la grilele de toamnă nu este posibil. Strategia editorială probabil că se va schimba - dacă se va schimba - odată cu grila de primăvară", a spus Cristian Zgabercea.
În cazul în care CA al TVR va aproba modificarea strategiei editoriale, potrivit lui Cristian Zgabercea, va trebui modificată Legea de funcţionare şi organizare a SRTv, care vorbeşte despre două canale generaliste ale Televiziunii Române. "Etapele sunt mai multe. Trebuie să ne ducem la Comisiile de cultură din Parlament să se modifice ceva pe lege, ceva pe audiovizual", a spus Cristian Zgabercea.
De asemenea, Zgabercea a precizat că, în prezent, sunt "mai multe variante" de lucru. "Rămânem cu un canal puternic generalist şi cu un al doilea de News & Current Affairs sau îl facem mai mult spre tineret şi cu sport", a mai spus Cristian Zgabercea.
Dacă se va decide rebrandingul TVR 1 şi TVR 2, se vor lua cele două frecvenţe deţinute de SRTv şi vor fi redenumite, a mai spus Cristian Zgabercea, precizând că, printre denumirile avute în vedere, se numără TVR şi TVR Plus.
"Nu se renunţă la denumirea TVR în orice caz, pentru că TVR este unul din primele trei branduri din România potrivit unui sondaj mai vechi. Dar oricum nu s-a aprobat nimic. Au fost discuţii între noi şi vom vedea ce spune sondajul", a mai spus Cristian Zgabercea.
SPUSTV, sindicatul reprezentativ din TVR, a declarat, pe 30 iulie, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că preşedintele-director general al Televiziunii Române, Stelian Tănase, vrea ca TVR 1 să se transforme în televiziune de ştiri, de la 1 septembrie, însă Comitetul Director s-a opus acestei iniţiative.
"Conducerea SPUSTV susţine poziţia membrilor Comitetului Director al SRTV, care s-au opus initiaţivei de a transforma TVR 1 (ce are profil generalist, n.r.) într-un canal de nişă - post de ştiri de la 1 septembrie - şi de a face din TVR 2 un amestec de emisiuni de pe mai multe canale. Sperăm că cei care au dat dovadă de profesionalism să continue să ia decizii, nu la comanda vreunui preşedinte - director general, ci de fiecare dată să o facă în scopul creşterii audienţei şi importanţei TVR şi în interesul angajaţilor ei", se spunea în comunicatul de presă remis agenţiei MEDIAFAX de Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Societatea Română de Televiziune.
Contactat pe 30 iulie de MEDIAFAX, Stelian Tănase, care este atât membru al Comitetului Director, cât şi al Consiliului de Administraţie, a susţinut iniţial că această informaţie "este falsă", precizând totuşi că există o discuţie mai veche în SRTv privind definirea mai clară a principalelor două televiziuni din portofoliul SRTv - TVR 1 de TVR 2.
Tănase a mai spus că există o propunere ca TVR 1 să se transforme într-o televiziune de "News & Current Affairs", iar TVR 2 să funcţioneze ca televiziune generalistă.
"Canalul 1 să se transforme într-un news and current affairs - ăsta e un format de la BBC - şi al doilea ca să fie un canal generalist. Dar această discuţie a fost propusă în TVR de acum şase luni de doamna Irina Radu (directorul de programe al TVR, n.r.), nu de Stelian Tănase. Eu mi-am însuşit-o, ca să zic aşa, iar noi o discutăm de şase luni tot timpul", a mai spus Stelian Tănase.
În prezent, Societatea Română de Televiziunea operează şase televiziuni: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional, TVR News şi TVR HD, care emite în sistem High Definition. La acestea se adaugă studiourile teritoriale ale SRTv, din Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi TVR Moldova, care emite în Republica Moldova.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro