Chiar dacă în Ucraina este dus un război modern, cu drone, rachete de precizie, imagini prin satelit şi atacuri cibernetice şi informaţionale, armata de poştaşi, veche de aproape jumătate de secol, continuă să ţină societatea închegată şi să asigure servicii vitale pentru economie.  Maşinile poştei avansează în ritmul ofensivei armatei ucrainene. Pensiile şi scrisorile trebuie livrate, iar acum şi ajutoarele umanitare.

Dubele poştei, unele roase de ani şi rugină, altele noi, toate alb cu galben şi pline până la refuz cu colete, produse alimentare şi saci de bani gonesc acolo unde se poate pe drumurile izolate şi expuse apropiate de linia frontului. În sud, unde trupele ucrainene au declanşat o contraofensivă mult aşteptată pentru recâştigarea oraşului ucrainean Herson, maşinile serviciului poştal de stat al Ucrainei, Ukrpoşta, au rămas o privelişte familiară, dar rară, pentru localnicii epuizaţi de atâtea luni de lupte. „Ne este frică în fiecare zi”, spune Oleksandr Adamtciuk, şofer al Ukrpoşta în vârstă de 52 de ani din Mîkolaiiv, pentru Foreign Policy. „Dar ce poţi face? Îţi faci cruce şi te rogi.” Mulţi colegi de-ai lui poartă acum veste antiglonţ. După aproape opt luni de la invazia Rusiei, Ukrpoşta este una dintre cele mai izbitoare ilustraţii ale transformării Ucrainei într-o societate de război. Alături de concurentul său privat, Nova Poşta, compania controlată de stat a primit iniţial rolul de a-i juta pe ucrainenii care plecau din ţară sau doar fugeau pentru a se pune la adăpost de război. Ukrpoşta a procesat aproximativ 502 tone de colete trimise din Ucraina în Polonia numai în prima jumătate a anului 2022 – în creştere de la doar 34 de tone în total în tot anul 2021. Iar Polonia a primit cei mai mulţi refugiaţi din Ucraina, dar este doar una dintre ţările care au ajutat în felul acesta. Începând din primăvară, decizia Ukrpoşta de a tipări timbre care celebrează rezistenţa Ucrainei împotriva trupelor ruse s-a dovedit un hit de PR care a ridicat moralul cetăţenilor în oraşele bombardate sau din altă parte. Zeci de mii de oameni s-au aliniat la cozi uriaşe pentru a cumpăra timbre cu celebrul soldat ucrainean arătând degetul mijlociu unei nave de război ruseşti sau cu emblematicul tractor ucrainean care trage după el un tanc rusesc distrus.

Însă în satele din prima linie a frontului din sud, înconjurate vara de câmpuri de floarea-soarelui şi grâu, iar toamna de noroi, brigăzile de femei care conduc oficiile poştale şi şoferii care le ţin aprovizionate joacă un rol mai puţin vizibil – dar nu mai puţin important – în efortul de război al Ucrainei. Aceşti lucrători ajută la menţinerea legăturii cu satele din zonele deţinute de ucraineni, dar izolate de apropierea de zonele de luptă şi de bombardamentele regulate. „Suntem singura companie de stat care operează în aceste sate şi oamenii ne aşteaptă”, a explicat Valentina Matkivska, şefa oficiului poştal din Novîi Buh, un oraş aflat la aproximativ 90 de kilometri nord de Mîkolaiiv şi un punct de plecare pentru maşinile Ukrpoşta care ajung până aproape de linia frontului. Novîi Buh s-a aflat la un moment dat la aproximativ 30 de kilometri de front. De atunci, armata ucraineană a câştigat teren, şi nu puţin.

Cu mult înainte de război, Ukrpoşta se extinsese deja cu serviciile dincolo de livrarea de colete, transformând reţeaua sa de oficii poştale rurale în mici centre comunitare de unde localnicii pot cumpăra conserve, ulei de floarea soarelui, prăjituri şi dulciuri la preţuri subvenţionate; pot plăti facturile la utilităţi şi, foarte important, acolo primesc lunar pensia.

„Aceste sate nu au bănci, nu au bancomate, de multe ori nu au magazine şi noi oferim toate acestea. De aceea este atât de important ca serviciile poştale să continue să funcţioneze”, a spus Yegor Kosorukov, şeful Ukrpoşta pentru regiunea Mîkolaiiv. Pe timp de război, cursele regulate ale dubelor Ukrpoşta contribuie la menţinerea unui sentiment de normalitate, uneori fragil, pentru sătenii care s-au trezit brusc trăind într-o zonă de conflict armat.

A fi poştaş pe linia frontului este o meserie periculoasă, în special într-un război care implică bombardamente nediscriminatorii, distrugerea pe scară largă a infrastructurii civile şi teroare. În Novîi Buh, un atac rusesc cu rachete a devastat o clădire comercială din centrul oraşului pe 29 mai, ucigând o persoană şi, la 100 de metri distanţă, spulberând fiecare fereastră a oficiului poştal pe care îl conduce Matkivska. În toată Ucraina, 15 angajaţi ai Ukrpoşta au fost ucişi şi 14 au fost răniţi de la începutul războiului şi până în septembrie, în timp ce 480 de oficii poştale au fost avariate, iar 50 au fost distruse, potrivit datelor furnizate de Ukrpoşta. Compania a trebuit să se confrunte şi cu o penurie de angajaţi, deoarece multe femei au plecat din ţară cu copiii lor, iar bărbaţii se înrolează în armată. N-au lipsit nici atacurile informatice ruseşti. La biroul regional principal al Ukrpoşta din Mîkolaiiv, doar 70 din cei 330 de oameni care erau angajaţi înainte de război mai lucrează acolo, a explicat Kosorukov.

În regiunea Mîkolaiiv, responsabilitatea de a transporta mărfurile cu poşta în satele din prima linie a frontului îi revine unui grup de câteva zeci de bărbaţi de vârstă mijlocie şi chiar şi cu mai mulţi ani, care sunt plătiţi cu echivalentul a 200 de dolari pe lună şi conduc dube Citröen noi, dar neblindate. „Ar trebui să fim plătiţi dublu, având în vedere că o rachetă ar putea să cadă peste noi în orice moment”, spune Adamtciuk. „În schimb, salariile au fost reduse de când a început războiul, iar preţurile cresc.” Dar în vremuri de război economia şi societatea se conduc după alte reguli. În ciuda riscurilor, şoferii ca el au continuat să lucreze, găsind puţine alte oportunităţi într-o ţară a cărei economie este devastată de conflict; 80% dintre localnicii din oraşul Mîkolaiiv şi-au pierdut locurile de muncă de la începutul războiului, a declarat primarul Oleksandr Sienkevîci pentru publicaţia ucraineană Zaborona.

Pentru şoferi, esenţial este să intre şi să iasă rapid din zonele din prima linie. Drumurile din apropierea frontului din sud nu sunt în stare bună şi variază de la asfalt îmbătrânit, spart şi cu gropi adânci, la alei înguste, prăfuite şi macadam. Aceasta înseamnă, de exemplu, că şoferii trebuie să facă o călătorie de 3 ore prin sate pe jumătate pustii şi puncte de control militare singuratice pentru a acoperi cei aproximativ 75 de kilometri de la Novîi Buh la Bereznehuvate, un sat care era, la mijlocul lunii septembrie, la aproximativ 20 de kilometri de front şi supus constant bombardamentelor.

Livrările către Bereznehuvate se fac de patru ori pe săptămână, deşi situaţia militară în continuă schimbare înseamnă că programul pentru o anumită zi este decis mai degrabă cu o seară înainte decât cu o lună înainte. Când două furgonete au ajuns în sat într-o după-amiază fierbinte de august, exploziile se auzeau mult în depărtare. Dar cu o săptămână înainte, bombardamentele ruseşti s-au apropiat suficient de mult pentru a sparge panoul mare de sticlă de la intrarea în oficiul poştal Bereznehuvate, făcând ca holul să fie acoperit de cioburi şi praf înţepător, aproape imposibil de îndepărtat.

Şoferii de la Ukrpoşta s-au mişcat rapid pentru a-şi descărca marfa, care în acea zi includea 45 de colete. „Sunt mai multe de când a început războiul, şi pachetele sunt mai grele”, spune Boris Cevtcenko, un poştaş în vârstă de 58 de ani care lucrează alături de Adamtciuk. „Biciclete, făină, saci mari de cartofi... lucruri pe care nu le vedeam înainte de război.” În toată ţara, livrările de pachete au crescut cu 14% în iulie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut , deoarece milioane de ucraineni strămutaţi au căutat haine şi produse de primă necesitate pe care nu au avut timp să le ia cu ei atunci când şi-au părăsit locuinţele.

În satele izolate, precum Bereznehuvate, sacii de pânză sigilaţi, împodobiţi cu litere îndrăzneţe care spun „Banca Naţională a Ucrainei”, sunt cea mai preţioasă marfă a şoferilor de la Ukrpoşta. Livrarea pensiilor a fost un aspect cheie al modelului de afaceri al companiei înainte de război. Dar a devenit cu atât mai important cu cât luptele au ameninţat să izoleze mii de bătrâni care depind de stat pentru a supravieţui.

„Mulţi oameni de aici nu pot pleca”, povesteşte Alla Bodenko, şeful oficiului poştal din Bereznehuvate, în vârstă de 56 de ani. „Pensiile le aducem direct la ei. Ei pot primi astfel şi ziarul, iar acest lucru contează mult în sat.” Aşteptând răbdătoare în holul oficiului poştal, Oksana, o pensionară care a refuzat să-şi dea numele de familie, a spus pentru Foreign Policy că a venit la Bereznehuvate dintr-un sat din apropiere special pentru a-şi ridica pensia lunară de 2.300 de grivne (în jur de 60 de euro). „Dacă Ukrpoşta nu ar fi aici, ar trebui să mergem la o bancă undeva în districtul Baştanka”, la aproximativ 35 de kilometri distanţă, a explicat ea. Din satele în care mulţi oameni nu au maşină – iar războiul a oprit aproape în totalitate serviciile de transport public – a ajunge la cea mai apropiată bancă poate fi aproape imposibil.

Când trupele ruse şi-au consolidat controlul asupra regiunii de sud a Hersonului la începutul lunii martie, Ukrpoşta s-a confruntat cu alegeri dificile. Compania a continuat iniţial să lucreze, livrând colete şi plăţi de pensii în localităţile din regiune. „Atunci, din păcate, colegul meu a ales o altă cale”, a spus Kosorukov, şeful Ukrpoşta din Mîkolaiiv, referindu-se la decizia omologului său din Herson de a începe să lucreze cu autorităţile ruse. Ukrpoşta a anunţat pe 30 iunie că va opri toate operaţiunile în zonele aflate sub control rusesc din regiunea Herson, scriind într-un comunicat de presă că „nu lucrează cu ruble, trădători şi ocupanţi”. Iniţial, a încercat să ajungă la o înţelegere cu armata rusă.

Cu toate acestea, plata pensiilor către persoanele care locuiesc în zonele controlate de Rusia nu s-a oprit în totalitate, deoarece Ukrpoşta şi autorităţile locale au permis celor care pot face călătoria periculoasă peste linia frontului şi către cele mai apropiate oficii poştale din teritoriul deţinut de ucraineni să încaseze banii în numele altora. În unele cazuri doar astfel pensiile pot ajunge în  satele ocupate. „De obicei este vorba de cel care conduce satul pentru că localnicii au încredere în el. I se dă împuternicire şi el poate ridica pensiile”, a spus Bodenko.

Problema este sensibilă şi câte astfel de traversări au avut loc rămâne neclar. O sursă dintr-o administraţie locală din regiunea Mîkolaiiv, care a vorbit sub condiţia anonimatului pentru că nu era autorizat să discute acest subiect, a declarat pentru Foreign Policy că excursiile pentru pensii s-au oprit aproape în întregime în timpul verii deoarece linia frontului a devenit prea greu de trecut.

„A fost o modalitate temporară de a rezolva această problemă, dar este foarte dificil pentru oameni să traverseze deoarece drumurile sunt închise şi câmpurile sunt minate”, a recunoscut Kosorukov.

Contraofensiva Ucrainei în sud risca să perturbe şi mai mult activitatea Ukrpoşta. Bereznehuvate, situat pe ceea ce poate fi considerat ca axa centrală a ofensivei ucrainene, „este sub bombardament constant”, a scris guvernatorul din Mîkolaiiv Vitaliy Kim pe reţelele de socializare. Cu toate acestea, spune Matkivska, Ukrpoşta continuă să lucreze acolo. „Nu plecăm nicăieri”, a spus ea.