Un arhitect din Capitală, denunţător în dosarul în care este cercetat primarul din Vâlcea - surse
Un arhitect din Bucureşti ar fi denunţător în dosarul în care primarul din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost reţinut pentru luare de mită după ce a fost prins în flagrant când primea 50.000 de lei de la administratorul unei firme căreia îi încredinţase un contract, afirmă surse judiciare.
Conform surselor citate, în dosarul în care este vizat Emilian Frâncu ar exista o înregistrare ambientală între primar şi un arhitect din Capitală, denunţător în acest caz. În înregistrarea aflată la dosar, primarul îi îndică arhitectului locul în care să fie lăsaţi banii conveniţi, respectiv la secretariatul unei televiziuni locale care aparţine familiei edilului.
De altfel, joi dimineaţă a fost realizat flagrantul de către procuroii DNA la sediul televiziunii, cei 20.000 de euro fiind găsiţi în secretariat.
Contractul vizat în acest dosar, încheiat de Primăria Râmnicu Vâlcea, are o valoare de 200.000 de euro, pentru lucrări de amenajare a unor spaţii publice.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro