Un fost bancher care a vrut să candideze împotriva preşedintelui bielorus Lukaşenko primeşte o sentinţă de 14 ani de închisoare. Autorităţile i-au impus o amendă de 15 milioane de euro
Curtea Supremă a Bielorusiei l-a condamnat pe fostul şef al unei bănci controlate de Kremlin care intenţiona să candideze împotriva lui Alexander Lukaşenko la alegerile prezidenţiale de anul trecut la 14 ani de închisoare, pe măsură ce dictatorul continuă să îşi elimine oponenţii, potrivit Bloomberg.
Instanţa din Minsk l-a condamnat pe Viktor Babariko şi i-a impus amenzi estimate la peste 15 milioane de euro. Fostul CEO al Belgazprombank s-a confruntat cu acuzaţii de mită, conspiraţie şi spălare de bani, negate în totalitate de Babariko. Fiul său Eduard şi membrii echipei sale de campanie rămân în închisoare, unde aşteaptă începerea proceselor.
Avocatul lui Babariko a declarat că intenţionează să întoarcă verdictul, deşi nu există instanţe mai înalte de judecată în Bielorusia, acesta urmând să prezinte cazul în faţa Consiliului pentru Drepturile Omului din Cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Babariko, 57 de ani, a părăsit anul trecut banca deţinută de Gazprom, condus de statul rus, pentru a concura împotriva lui Lukaşenko, care plănuia să obţină un an şaselea mandat, extinzându-şi astfel domnia de 26 de ani. În termen de doar câteva săptămâni, autorităţile l-au arestat pe fostul bancher, în condiţiile în care au deschis anterior o anchetă împotriva băncii.
Babariko a fost ţinut în închisoare timp de un an de către fostul serviciu sovietic de securitate a ţării, care însă se numeşte KGB.
„Este o sentinţă absurdă pentru o persoană care a decis să intre în politică şi să devină unul dintre liderii care ar trezi ţara din lungul ei somn”, susţine liderul opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil.
De când a câştigat cu o majoritate de 80% alegerile din august anul trecut, denunţate e Statele Unite şi Uniunea Europeană, Lukaşenko a lansat o campanie neobosită împotriva oponenţilor săi. În timp ce Vestul a răspuns printr-o serie de sancţiuni, preşedintele rus Vladimir Putin a continuat să îşi susţină aliatul şi a îmbunătăţit legăturile cu Bielorusia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro