Un nou focar de coronavirus la o companie mare din România
Autorităţile au identificat un focar de COVID-19 la societatea Emailul Mediaş, unde patru persoane au fost confirmate cu SARS-CoV-2 şi 24 au fost trimise în izolare la domiciliu, anunţă Prefectura Sibiu.
Potrivit Andreei Ştefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu, la societatea producătoare de vase emailate din judeţul Sibiu, respectiv Emailul Mediaş, au fost identificate, marţi, patru persoane pozitive în urma testării pentru SARS CoV-2. „Astăzi (marţi – n. red.) a fost identificat un focar de infecţie. În ceea ce priveşte măsurile luate, societatea a fost contractată pentru a dispune măsurile necesare pentru limitarea extinderii infecţiei. Aceasta a efectuat dezinfecţia spaţiului de lucru”, a spus Andreea ştefan.
De asemenea, pentru 24 de persoane, contacţi de serviciu ai persoanelor confirmate, li s-a recomandat să stea în autoizolare şi să îşi monitorizeze starea de sănătate prin medicul de familie, iar în cazul în care prezintă simptome să sune la 112 pentru a fi transportaţi la spital pentru investigaţii şi tratament specific.
Emailul Mediaş este una dintre cele mai vechi firme din ţară care se ocupă de producerea vaselor emailate, aceasta funcţionând din 1921.
Compania este listată la bursa de la Bucureşti şi are 34 mil.
lei capitalizare. SIF Transilvania are o deţinere de 29%. Tot marţi, au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus şi doi asistenţi medicali de la Ambulanţa Mediaş. Mediafax
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro