Un nou tip de cinematograf s-a deschis în România. Cât costă un bilet
Primul cinematograf VR, care va rula în exclusivitate doar filme de realitate virtuală, a fost inaugurat recent în Veranda Mall. Cu o investiţie de peste 150.000 euro, THE VR CINEMA este unul dintre primele cinematografe de realitate virtuală la nivel mondial.
„Suntem încântaţi să fim gazda primului cinematograf VR din ţara noastră şi să aducem clienţilor noştri un proiect de divertisment diferit pe piaţă. Oamenii caută în permanenţă experienţe autentice, de aceea avem în vedere alegerea celor mai potrivite oportunităţi de entertainment în Veranda Mall. THE VR CINEMA este printre serviciile care ne poziţionează diferit în industria centrelor comerciale şi ne încurajează să continuăm să inovăm.”, declară Andrei Pogonaru, dezvoltatorul Veranda Mall.
Deborah Chen, fondatoarea THE VR CINEMA, adaugă: „Odată cu lansarea primului cinema VR din România ne dorim să aducem curiozitatea de a încerca această experienţă tuturor, nu doar tinerilor, dar şi copiilor, bunicilor şi tuturor celor care, până acum, nu au avut oportunitatea de a descoperi minunata lume a VR-ului.
Realitatea virtuală este considerată drept cel mai inovator mijloc de comunicare, ca urmare a capacităţii sale fără precedent de a asigura experienţe şi de a pune în practică idei curajoase. Filmele de realitate virtuală au o putere incredibilă de a crea empatie şi de a stimula acţiunea şi imaginaţia.
Ne dorim ca un număr cât mai mare de persoane să ia contact cu această tehnologie. În următorii ani, VR-ul va aduce schimbări majore în societatea noastră. De exemplu, realitatea virtuală poate fi utilizată în scop educaţional, oferindu-le elevilor posibilitatea de a învăţa mai rapid şi mult mai interactiv decât până acum. Imaginaţi-vă o lecţie de geografie în cadrul căreia elevii au ocazia de a merge pe gheaţa din Antarctica în timp ce învaţă despre calotele glaciare. Acestea pot fi o serie de experienţe foarte intuitive şi reale.”
THE VR CINEMA din Veranda Mall oferă experienţe VR de 30 de minute, aceasta fiind, de altfel, durata recomandată. Pasionaţii de filme pot alege dintr-un portofoliu de 17 producţii grupate în patru pachete tematice: documentare, comedii, călătorii şi Sci-Fi, şi au ocazia să urmărească filme diferite în acelaşi timp.
THE VR CINEMA este deschis zilnic, între 14:00 şi 22:00 în timpul săptămânii, şi de la 11:00 la 22:00 în weekenduri. Locaţia are o capacitate de 15 locuri, iar scaunele au mobilitate 360 grade, ceea ce le permite clienţilor să se rotească, efect ce contribuie la o experienţă VR completă.
Preţul unui bilet este de 25 de RON, iar cele cu discount costă 20 de RON. De asemenea, sunt aplicate discounturi de grup.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro