Un nou trend printre militanţii jihadişti: Copii cu însemnele Statului Islamic şi cu arma în mână, pe reţelele sociale - FOTO

Autor: Gabriela Badica Postat la 20 iulie 2015 72 afişări

Fotografia de mai jos ar putea fi făcută de orice părinte mândru de copilul său, însă nu e o fotografie obişnuită. Imaginea a fost surprinsă de un membru al grupării Statul Islamic, care şi-a îmbrăcat băieţelul pentru a-i semăna întocmai.

Potrivit Business Insider, tatăl băieţelului din imagine se numeşte Artyom, e din Kazakhstan şi şi-a fotografiat fiul purtând o bandană pe care se poate vedea shahada (în alb), simbolul islamic al credinţei. Fotografia a fost publicată pe o reţea de socializare din Rusia, în urmă cu câteva zile.

Artyom nu e singurul militant jihadist care a publicat fotografii cu copii purtând însemnele Statului Islamic pe reţelele sociale. Publicarea unor astfel de fotografii a devenit un adevărat trend printre recruţii Statului Islamic care vin din Federaţia Rusă şi Asia Centrală. Copiii sunt folosiţi pentru a demonstra că sunt "buni" jihadişti ai Statului Islamic.  Alţi militanţi postează fotografii cu copiii lor de câţiva ani şi scriu sub fotografii că aceştia sunt viitorii mujahedini. În multe cazuri, cei mici sunt îmbrăcaţi pentru a arăta apartenenţa la SI şi ţin în mână arme.

Un alt militant IS, Mansur Shishani, a fost fotografiat în mai pozând alături de un copil care pare a fi al său, pe nume Askkhab. Ambii ţin în mână arme.

Copiii sunt folosiţi şi pentru a recruta. Mesajul pe care doreşte SI să-l transmită viitorilor recruţi: până şi copiii iau parte la luptă şi sunt mai "bărbaţi" decât cei care stau acasă şi nu se înrolează. Un alt militant IS a postat o fotografie în care apare un copil care ţine o armă. Sub ea a scris: "Unde sunt bărbaţii? În numele lui Allah, dacă eşti bărbat, ridică-te şi salvează comunitatea musulmană!"

Viitorul copiilor Statului Islamic

Viitorul acestor copii e unul sumbru, cel puţin cel al băieţilor. Ei vor intra în programe militare de antrenament şi îndoctrinare ideologică de la o vârstă fragedă. Califatul continuă şi acum să folosească copiii sub 18 ani în luptă, aceştia jucând deseori şi rolul de kamikaze.

De cealaltă parte, soarta părinţilor care apar în fotografii rămâne la fel de incertă. De exemplu, Mansur, militantul SI care s-a fotografiat cu fiul său, Askhab, a fost ucis la sfârşitul lunii mai.

Business Insider nu relatează ce s-a întâmplat cu Askhab, însă menţionează că Statul Islamic consideră copiii recruţilor drept proprietăţile sale şi refuză să lase femeile ai căror soţi au fost ucişi în luptă să părăsească teritoriul, în afară de cazul în care nu îşi lasă copiii în urmă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
stat islamic,
grupare terorista SI,
copii
/actualitate/un-nou-trend-printre-militantii-jihadisti-copii-cu-insemnele-statului-islamic-si-cu-arma-in-mana-pe-retelele-sociale-foto-14617127
14617127
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.