Un oraş din România, recomandat de jurnaliştii străini într-un top al destinaţiilor de iarnă

Postat la 13 decembrie 2016 214 afişări

Un oraş din România, recomandat de jurnaliştii străini într-un top al destinaţiilor de iarnă

Un oraş din România a fost inclus de publicaţia britanică „The Guardian“ într-un top al recomandărilor pentru petrecerea vacanţei de iarnă, fiind descris drept locul perfect pentru escapadele romantice din anotimpul rece.

Oraşul Sibiu se regăseşte într-un top 10 al celor mai potrivite destinaţii pentru un city break de iarnă, lista fiind întocmită de „The Guardian“. Jurnaliştii britanici sunt de părere că Sibiul, care încheie clasamentul, este ideal pentru escapade romantice în anotimpul rece, turiştii având parte de zăpadă, străzi pietruite, turnuri medievale şi iluminat festiv. „Este un oraş grozav pentru plimbări în timpul cărora descoperi o mulţime de clădiri medievale în care se serveşte mâncare şi băutură“, arată publicaţia.

De asemenea, jurnaliştii străini recomandă celor care se hotărăsc să viziteze Sibiul să guste mămăligă cu brânză şi apoi neapărat să bea ţuică. „Punctul cel mai interesant al oraşului este Piaţa Mare, cu ziduri istorice şi turnuri de exploatat. Podul Minciunilor, construit în 1859, încă rezistă în ciuda superstiţiei că acesta se va prăbuşi dacă oamenii născocesc lucruri în timp ce-l traversează. Catderala Evanghelică Sf. Maria are un decor plin de culoare şi pietre funerare uimitoare, inclusiv pe cea a unui flăcău local, prinţul Mihnea cel Rău, fiul lui Vlad Ţepeş“, mai scrie The Guardian. Pentru amatorii sporturilor de iarnă, jurnaliştii britanici recomandă Păltiniş, care vara devine zonă de drumeţii, în timp ce posesorii de automobile şi bicicliştii nu ar trebui să rateze sub nicio formă Transfăgărăşanul, descris drept „autostrada monumentală şi nebunească pe care fostul lider Nicolae Ceauşescu a construit-o peste Carpaţi.“

Cititi mai multe pe www.one.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.