Un român mănâncă un kilogram de ciuperci pe an, de patru ori mai puţin faţă de media UE

Autor: Liviu Iancu Postat la 19 ianuarie 2015 56 afişări

Consumul de ciuperci în România este estimat la un kilogram pe cap de locuitor, în scădere cu 10% în ultimul an şi de patru ori mai puţin faţă de media în Uniunea Europeană, potrivit lui Eugen Băjenaru, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Producătorilor de Ciuperci din România.

Din datele asociaţiei, în România se produc anual 20.000 de tone de ciuperci, cu o valoare de piaţă de aproximativ 50 de milioane de euro.

Eugen Băjenariu spune că volumul importurilor, de aproximativ 10% din piaţă, este oarecum egal cu cel al exporturilor, consumul pe piaţa internă rămânând astfel fixat la aproximativ un kilogram pe cap de locuitor. Acestuia i se adaugă şi consumul de ciuperci culese din pădure, despre care nu există date statistice.

"În România, piaţa este axată pe ciupercile proaspete, care se găsesc în pieţe şi supermarketuri, iar când vorbim de consum ne referim la acestea. La noi se produc doar două tipuri de astfel de ciuperci - champignon (ciupercile albe) şi pleurotus", a adăugat preşedintele asociaţiei.

El a afirmat că piaţa a scăzut anul trecut cu 10%, ca urmare a închiderii mai multor producători importanţi din Sibiu, de lângă Bucureşti, Scorniceşti şi Mureş.

"Aceştia s-au închis din cauza costurilor din ce în ce mai mari de producţie, pe fondul preţurilor tot mai mici de vânzare", a explicat Băjenariu.

Din acest motiv, asociaţia care îi reprezintă pe cultivatorii de ciuperci a cerut de la Ministerul Agriculturii sprijin financiar şi aşteaptă în prezent un răspuns de la Comisia Europeană.

În Uniunea Europeană consumul mediu de ciuperci proaspete ajunge la 4 kilograme pe cap de locuitor, iar Băjenariu crede că dacă producătorii români vor fi sprijiniţi, piaţa va creşte în următorii ani.

În România sunt aproximativ 100 de firme specializate în cultivarea ciupercilor, iar printre cele mai mari dintre ele se numără Boglar Champ şi Iazul din Zalău, Frankol Funghi din Cristuru Secuiesc, Natur Champ din Bacău şi Riva Food din Conţeşti, Dâmboviţa.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CIUPERCI,
PIAŢĂ,
/actualitate/un-roman-mananca-un-kilogram-de-ciuperci-pe-an-de-patru-ori-mai-putin-fata-de-media-ue-13774140
13774140
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.