Un român transformă paiele de orez în opere de artă - FOTO
Răbdare, talent şi multă pasiune, iată ingredientele necesare pentru crearea unor tablouri inedite, din… paie de orez.
Petru Ciuciulete, din oraşul Jimbolia, a început să creeze primele lucrări în urmă cu 42 de ani:
„Era în perioada în care m-am căsătorit. În casa socrilor mei exista un tablou cu o pagodă, realizat din paie, pe care aceştia l-au adus din Rusia. În aceeaşi zi, din fânul strâns de pe marginea drumului, am făcut şi eu un tablou asemănător. Apoi, am început să lucrez numai cu paie de orez”.
„Eu am lucrat în armată şi acum sunt pensionar, am colegi în toată ţara. Ei îmi trimit paiele”, explică artistul.
Pregătirea lor presupune multă muncă şi migală. E un întreg proces tehnologic: „Paiele se taie cu foarfeca înainte de recoltare, apoi sunt tratate cu soluţii, ca mai apoi să fie călcate. Urmează alte etape, una în care firele se pun în lapte degresat şi alta în care se lasă în oţet, pentru îndepărtarea urmelor de caseină. Schiţa se face pe calc, iar paiele sunt tăiate pentru a putea fi aplicate, cu multă migală, pe desen”.
Cea mai mare lucrare pe care a realizat-o se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, având laturile de 1,20 metri şi 90 de centimetri. Lucrarea reprezintă chiar catedrala, fiind dăruită de autor fostului mitropolit ÎPS Nicolae. Alte două tablouri se găsesc în biserica ortodoxă din Jimbolia.
Cititi mai multe pe www.renasterea.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro