Un set de două volume ale primei ediţii a manifestului "Mein Kampf", vândut pentru 43.750 de dolari
Un set de două volume ale primei ediţii a manifestului autobiografic al lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", cu o dedicaţie a liderului german către Philipp Bouhler, unul dintre primii membri ai partidului nazist, a fost vândut la o licitaţie online pentru 43.750 de dolari.
Manifestul autobiografic al lui Adolf Hitler, precum şi un document de schimbare a adresei scris de mână de liderul nazist la poliţia din Viena, în 1909, nu au atras nicio ofertă la o licitaţie online care s-a încheiat joi, dar "Mein Kampf" s-a vândut, câteva ore mai târziu, cu 43.750 de dolari, informează newsweek.com.
De asemenea, un al treilea obiect care i-a aparţinut lui Hitler - o pictură pe care liderul nazist ar fi realizat-o în 1912 - a fost retras din licitaţia online, la începutul săptămânii, existând îngrijorări în ceea ce priveşte autenticitatea lucrării.
Primul volum al manifestului "Mein Kampf" a fost publicat în 1925, cu aproape un deceniu înainte ca Hitler să preia puterea în Germania (1933). Acesta i-a dictat cartea lui Rudolf Hess, împreună cu care era încarcerat, pentru înaltă trădare, după puciul eşuat de la Munchen din 1923, când Hitler şi partidul nazist nu au reuşit să răstoarne Guvernul german.
Setul de două volume, care a avut un preţ de pornire de 35.000 de dolari, i-a fost dedicat lui Philipp Bouhler, unul dintre primii membri ai partidului nazist. Bouhler a deţinut ulterior funcţii importante în partid, devenind şeful cancelariei lui Hitler, dar şi al programului T-4 Euthanasia.
Lotul scos la licitaţie a mai inclus o broşură din 1938 despre Hitler scrisă de Bouhler.
Dacă, în februarie 2014, un set al manifestului "Mein Kampf", cu o dedicaţie pentru ofiţerul SS Josef Bauer, a fost vândut pentru 64.850 de dolari, după ce a primit 11 oferte, pentru ediţia dedicată lui Bouhler scoasă la licitaţie online joi nu şi-a arătat interesul niciun cumpărător. Cu toate acestea, loturile care nu atrag oferte rămân la vânzare online pentru suma de plecare plus bonusul cumpărătorului, a spus managerul casei de licitaţii, Laura Yntema, explicând că astfel de vânzări postlicitaţie au loc tot timpul.
În acest caz, un cumpărator a achiziţionat setul de două volume pentru suma de 43.750 de dolari (35.000 de dolari suma de plecare plus bonusul cumpărătorului).
Germania urmează să republice manifestul autobiografic al lui Adolf Hitler "Mein Kampf", pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, prezentând noua ediţie drept un document istoric, bogat adnotat şi însoţit de analize şi note critice, potrivit revistei Time.
Cartea urmează să fie pusă în vânzare în librăriile din întreaga Germanie pentru prima dată de la moartea liderului nazist.
O interdicţie a republicării manifestului nazist se află în vigoare în Germania de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Drepturile de autor sunt deţinute de landul Bavaria, dar urmează să expire în luna decembrie, potrivit Washington Post.
Noua ediţie, care este produsă şi publicată de Institutul pentru Istorie Contemporană - finanţat cu fonduri publice - va fi un volum bogat adnotat, de 2.000 de pagini, în principal cu note critice şi analize.
Institutul subliniază că "Mein Kampf" ("Lupta mea") este un "important instrument istoric şi educaţional".
Însă oponenţi, inclusiv numeroşi supravieţuitori ai Holocaustului, s-au declarat scandalizaţi de republicare, denunţând-o drept o împrospătare a mesajului unui dictator nemilos şi alienat mintal, responsabil de uciderea a peste 11 milioane de oameni.
"Această carte este răul. Este cel mai rău pamflet antisemitic şi un ghid pentru Holocaust", a declarat Charlotte Knobloch, liderul comunităţii evreieşti din Munchen.
În pofida faptului că republicarea "Mein Kampf" a fost interzisă în Germania, cartea este disponibilă online în multe alte ţări, printre care Statele Unite ale Americii şi Canada.
Primul tiraj al noii ediţii va fi lansat anul viitor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro