Unde este Jack Ma? Miliardarul chinez ar fi dispărut la scurt timp după ce autorităţile de la Beijing au pus ochii pe companiile sale

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 04 ianuarie 2021 649 afişări

Unde este Jack Ma? Miliardarul chinez ar fi dispărut la scurt timp după ce autorităţile de la Beijing au pus ochii pe companiile sale

Cofondatorul Alibaba Jack Ma n-ar mai fi fost văzut de peste două luni, creându-se astfel un val de controverse în urma listării eşuate a grupului Ant, cel mai mare fintech din lume, notează Business Insider.

Omul de afaceri chinez nu a mai fost văzut în public din luna noiembrie a anului trecut, iar zvonurile au început să circule în condiţiile în care Ma nu a reuşit să apară în ultimului episod al show-ului său de talente, „Africa’s Business Heroes”, care le oferă antreprenorilor africani şansa de a câştiga 1,5 milioane de dolari.

Ulterior, miliardarul în vârstă de 56 de ani a fost înlocuit de Lucy Peng, un executiv în cadrul Alibaba, pentru a face parte din juriu şi conform unui purtător de cuvânt al companiei, Ma nu şi-a putut duce la capăt îndatoririle din cauza unui program tot mai încărcat, transmite Financial Times.

În plus, Ma a fost şters de pe pagina de internet a show-ului şi nu a fost inclus în videoclipurile de promovare.

Ştirea vine în contextul în care liderii de la Beijing au luat în vizor companiile miliardarului, după ce Ma a criticat în mod public autorităţile de reglementare financiară din China.

În octombrie, listarea duală a grupului Ant a fost oprită după ce autorităţile au semnalat o serie de „probleme majore”, incluzând aici un set de schimbări raportate la mediul de reglementare al fintech-urilor. Anterior, Ma a declarat că sistemul de reglementare continuă să sufoce inovaţia şi trebuie reformat imediat dacă intenţionează să alimenteze creşterea economică din ţară. Cel care ar fi oprit listarea – care ar fi marcat cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) de anul trecut – ar fi fost preşedintele chinez Xi Jinping, scria în noiembrie The Wall Street Journal.

În schimb, Jack Ma s-a oferit să înmâneze părţi din fintech către guvernul de la Beijing, conform unor surse citate de MarketWatch: „Puteţi lua orice platformă din cadrul Ant, atât timp cât ţara are nevoie”, ar fi declarat omul de afaceri.

Alibaba este una dintre cele mai mari companii de e-commerce din lume, vânzările depăşind 56 de miliarde de dolari în timpul evenimentului de shopping Single’s Day din 2020. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Jack Ma deţine o avere netă de 50,6 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
jack ma,
china,
business,
disparitie,
om de afaceri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.