Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere preşedintelui ţării clarificări despre implicarea SRI în numirile din Justiţie

Postat la 04 august 2016 66 afişări

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere preşedintelui ţării clarificări despre implicarea SRI în numirile din Justiţie

UNJR a transmis o scrisoare preşedintelui României în care solicită clarificări despre implicarea SRI în numirile din Justiţie, după ce, la data de 29 iulie, Klaus Iohannis a precizat declaraţiile celor care pun sub semnul întrebării funcţionalitatea statului de drept sunt lipsite de credibilitate.

 "Uniunea Naţională a Judecătorilor din România i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să clarifice public în baza cărei legi Serviciul Român de Informaţii face verificări prealabile numirilor politice sau candidaţilor pentru funcţiile de conducere în sistemul judiciar, atât de la parchete, cât şi de la instanţe, inclusiv în cazul candidaţilor pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", transmite uniunea printr-un comunicat de presă.

Solicitarea vine în contextul în care la data de 29 iulie, Klaus Iohannis a transmis un punct de vedere instituţiilor de presă în care a afirmat că "statul de drept este funcţional" în România iar declaraţiile celor care pun sub semnul întrebării acest lucru "sunt lipsite de credibilitate", deoarece sunt făcute de "persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată".

"Exact genul acesta de răspuns, care discreditează orice critici, în loc să răspundă obiectiv şi motivat la acestea, arată ca statul de drept în România nu e funcţional la parametrii democratici", susţin judecătorii, precizând că "statul de drept este statul în care nu doar cetăţenii, ci şi instituţiile statului se supun legii. Mai mult, într-un stat de drept funcţional, cei care conduc instituţiile sunt obligaţi să dea socoteală în faţa oricărui cetăţean cu privire la activitatea lor, să răspundă oricăror critici formulate şi să verifice orice posibile abateri de la lege".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.