UPC are o nouă identitate vizuală
Compania de cablu UPC, al doilea jucător de pe piaţa locală de cablu TV şi al treilea furnizor de servicii de internet fix potrivit ZF, are un nou logo şi un nou slogan ca parte a unei campanii de repoziîţionare a brandului care se desfăşoară la nivelul Europei Centrale şi de Est, respectiv România, Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia.
Noua identitate vizuală a UPC România a fost lansată pe 4 septembrie. “Schimbarea va fi vizibilă în toate punctele de interacţiune cu UPC, în campaniile de comunicare, digital, retail, customer care şi suntem încrezători că ne va aduce mai aproape de clienţii noştri.” a declarat Robert Redeleanu, CEO UPC România şi UPC Ungaria, într-un comunicat trimis de reprezentanţii companiei. Cu o grafică mai simplă, colorată şi modernă, campania de identitate vizuală va fi vizibilă în toate mediile în care compania este prezentă.
Noul concept de magazine va fi prezent, începând cu luna septembrie, în magazinele UPC din oraşele mari – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Ploieşti urmând ca până lafinalul anului toate cele peste 100 de magazine să aibă aceeaşi identitate vizuală.
UPC România introduce şi noile pachete de servicii Happy Home - cu preţuri începând de la 49 lei – care conectează toată casa: cu viteze de internet de 150 Mbps, 300 Mbps şi 500 Mbps, Wi-Fi prin Connect Box şi programele TV preferate, oriunde, pe orice ecran cu funcţia Replay.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro