USR a exclus doi parlamentari care purtau negocieri împotriva intereselor şi principiilor partidului

Autor: Rafael Hekman Postat la 02 septembrie 2024 27 afişări

USR a anunţat luni că exclus doi parlamentari care purtau negocieri împotriva intereselor şi principiilor partidului pe listele căruia au ajuns parlamentari.

USR a exclus doi parlamentari care purtau negocieri împotriva intereselor şi principiilor partidului

Biroul Naţional al USR a exclus din rândurile sale şi din grupul său parlamentar, prin vot, doi parlamentari care în ultimele zile au purtat negocieri cu alte partide politice în nume personal.

„Deputatul de Vâlcea Marian Lazăr şi deputatul de Suceava Radu Ciornei nu mai sunt de astăzi membri USR, deputaţi afiliaţi grupului parlamentar USR.”, precizează USR într-un comunicat.

Forul de conducere a decis excluderea lor după ce aceştia au recunoscut că în ultima perioadă au avut discuţii cu alte partide pentru a obţine garanţia că vor fi pe locuri eligibile la alegerile parlamentare.

„USR reafirmă dorinţa de a face o politică altfel şi nu tolerează derapajele de la setul de principii şi valori pe care le susţine de la înfiinţare. USR este un partid politic matur, singura forţă politică reformatoare din România şi va continua să demonstreze că este alternativa reală, corectă şi onestă la actuala guvernare”, se mai precizează în comunicat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr,
excluderi,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.