USR: Abuz constituţional făcut de PSD şi PNL, pentru a-l proteja pe ministrul Lucian Bode de moţiune

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 13 decembrie 2022 47 afişări

Liderii USR afirmă că PSD şi PNL fac scut în jurul ministrului de Interne Lucian Bode şi blochează dezbaterea moţiunii depuse de USR şi Forţa Dreptei împotriva sa, după eşecului aderării României la Schengen.

USR: Abuz constituţional făcut de PSD şi PNL, pentru a-l proteja pe ministrul Lucian Bode de moţiune

Moţiunea depusă luni de USR şi Forţa Dreptei trebuia dezbătută în maximum 6 zile de la depunere, iar, conform cutumei, dacă a şasea zi era în weekend, moţiunea se dezbătea luni. PSD şi PNL au invocat însă chestiuni procedurale pentru a amâna audierea ministrului în Parlament, potrivit unui comunicat de presă.

„Astăzi (marţi - n.r.), în Biroul Permanent, moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului de Interne a fost blocată pe motive absurde. PSD şi PNL au solicitat aviz de la Comisia de Externe şi de la Ministerul de Externe pentru a putea dezbate moţiunea. Mai mult, termenul pentru aviz a fost prelungit până la data în care Parlamentul se pregăteşte de vacanţa parlamentară, incălcând regulamentul care spune că moţiunea simplă trebuie dezbătută în 6 zile. Tot efortul PSD şi PNL, pentru ca Lucian Bode să aibă sărbători liniştite. Două partide care fac scut în faţa celui care a îngropat visul românilor de a intra în Schengen”, a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul de grup al deputaţilor USR:

Liderii USR arată că nu este prima dată când PSD şi PNL „apelează la tertipuri procedurale pentru a bloca o moţiune”.

„În trecut, au investigat autenticitatea grafologică a semnăturilor depuse de parlamentarii USR la moţiunea de cenzură. Este doar o metodă de a trage de timp”, se menţionează în finalul comunicatului.

„Nu ar fi prima moţiune”, spunea vineri ministrul de Interne, Lucian Bode, despre intenţia Opoziţiei de a depune moţiune împotriva sa. El afirma că „structurile MAI şi-au făcut datoria” pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
usr,
moţiune,
bode

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.