Vaccinul anti-COVID-19 cu aplicare locală prin pulverizare ar putea fi antidot revoluţionar

Autor: Departamentul Social Postat la 12 octombrie 2020 103 afişări

Vaccinul anti-COVID-19 cu aplicare locală prin pulverizare ar putea fi antidot revoluţionar

O mare parte din proiectele privind dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 presupun injectarea soluţiei în braţ, însă, majoritatea oamenilor de ştiinţă descoperă acum că eficienţa medicamentului ar putea fi sporită dacă îl aplicăm pe zonele cheie: în nas şi în gât.

O mare parte din proiectele privind dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 presupun injectarea soluţiei în braţ. Însă, majoritatea oamenilor de ştiinţă descoperă acum că eficienţa medicamentului ar putea fi sporită dacă îl aplicăm pe zonele cheie: în nas şi în gât.

Majoritatea vaccinurilor care se află acum în faza de testare presupun injectarea a două doze de serum în braţ. Specialiştii speră, însă, că răspunsul sistemului imunitar va fi mai rapid dacă medicamentul este aplicat direct pe zona cea mai afectată de virus, aparatul respirator.

Vaccinările prin pulverizare se află deja în curs de dezvoltare în SUA, Marea Britanie şi Hong Kong şi ar putea ajuta statele grav afectate să scape de restricţiile impuse, care nu fac decât să dea peste cap economia şi viaţa de zi cu zi. Totodată, vaccinarea prin pulverizare ar putea ajuta la prevenirea creşterii agentului patogen în nas, ceea ce ar putea limita şi transmiterea rapidă a virusului.

Cercetătorii s-au concentrat pe dezvoltarea vaccinului cu aplicare prin injecţie, fiind considerată cea mai rapidă formă de contact cu serul. Însă, premisa de la care pleacă grupurile de cercetare în vaccinuri prin inhalare şi pulverizare este că aparatul respirator este căptuşit de mucoasă, cu un conţinut ridicat de proteine imune, numite IgA, care oferă o protecţie mai bună împotriva virusurilor respiratorii. Activarea acestor proteine ar putea duce la protejarea zonelor adânci din plămâni, zone în care virusul SARS-CoV-2 provoacă cele mai multe daune.

Michael Diamond, specialist în boli infecţioase la Universitatea Washington din St. Louis: Vaccinurile din a doua şi a treia generaţie, cât şi vaccinurile intranazale, vor fi o componentă cheie în diminuarea transmiterii virusului în interiorul comunităţii.

În urma unui studiu de tip experiment realizat de Diamond pe şoareci, echipa sa a descoperit că administrarea unui vaccin experimental prin nas a dus la un răspuns imun puternic în tot corpul. Eficienţa s-a putut observa şi la nivelul căilor respiratorii.

Cei de la Altimmune plănuiesc să facă testări cu vaccinul nazal, aflat în al patrulea stadiu de testare, pe un grup de bolnavi COVID-19. Instrumentul de administrare al medicamentului va semăna cu un inhalator folosit de bolnavii de astm.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vaccin,
pulverizare,
antidot

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.