Vânzările Dacia în Germania au crescut anul trecut cu 7,5%
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,5% anul trecut comparativ cu 2013, la 48.907 unităţi, în condiţiile în care, în luna decembrie, vânzările mărcii româneşti au avansat cu 4,8% faţă de aceeaşi lună din 2013, pe o piaţă în urcare cu 2,9% în 2014.
Cota de piaţă a Dacia a crescut la 1,6% anul trecut, de la 1,5% în 2013, potrivit biroului de înmatriculări auto german.
La nivelul lunii decembrie, Dacia a vândut 3.786 de autoturisme, ceea ce i-a conferit o cotă de piaţă de 1,6%.
Piaţa auto germană a înregistrat o creştere de 2,9% anul trecut, la 3,03 milioane de unităţi, iar în luna decembrie numărul de autoturisme comercializate în Germania a crescut cu 6,7% comparativ cu luna similară din 2013, la 229.700 de unităţi.
Jeep a consemnat cea mai mare creştere a înmatriculărilor dintre mărcile prezente pe piaţa auto germană, de 48,8%, vânzând 10.268 unităţi în 2014. Land Rover, cu o urcare de 18,1%, la 14.679 de unităţi, şi Mazda, cu un avans de 16,7%, la 52.491 de unităţi, completează podiumul celor mai bune creşteri de anul trecut în Germania.
La polul opus se află marca Chevrolet, cu o scădere a vânzărilor de 77,4%, la 5.516 autoturisme, urmată de Lancia, cu o coborâre de 21,4%, la 1.262 maşini, şi Lexus, cu un declin de 19,7%, la 1.328 maşini.
Vânzările mărcii Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au avansat cu 6,5%, la 105.322 de unităţi în 2014.
Livrările liderului pieţei auto germane, Volkswagen, au urcat cu 2,2% anul trecut faţă de 2013, la 656.494 de maşini, cel mai mare producător auto european având o cotă de piaţă de 21,6% în Germania.
Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.
În Franţa, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au crescut cu 12,9% în 2014, la 105.896 unităţi, conferind mărcii o cotă de piaţă de 4,88%. În luna decembrie, vânzările de maşini Dacia noi au scăzut cu 18,8%, la 8.386 unităţi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În Marea Britanie, vânzările Dacia au urcat anul trecut cu 39,1% în comparaţie cu 2013, la 23.860 unităţi, iar cota de piaţă a mărcii româneşti a crescut la 0,96% în 2014, de la 0,76% în 2013.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro