Vânzările Dacia în Germania au crescut în primele şapte luni cu 9,7%, de trei ori mai rapid ca piaţa
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Germania au avansat în primele şapte luni ale anului cu 9,7%, la 30.289 unităţi, ritmul de creştere fiind de peste trei ori mai rapid decât cel al pieţei, de 3%, la 1,8 milioane de maşini.
Cota de piaţă a Dacia în Germania s-a situat în perioada ianuarie-iulie la 1,7%, potrivit datelor biroului de înmatriculări auto german.
Dintre cele 33 de mărci analizate, 19 au înregistrat creşteri, iar restul scăderi.
Cea mai bună evoluţie a fost înregistrată de marca Jeep, cu un avans de 38,3%, la 4.958 de autoturisme, urmată de Nissan, cu o creştere de 21,2%, la 36.806 unităţi. Cel mai mare declin a fost consemnat de Chevrolet, de 68,1%, la 5.132 de maşini.
Livrările liderul de piaţă Volkswagen au urcat cu 1,1%, la 384.767 de autoturisme, iar cele ale Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au crescut cu 7%, la 61.990 de unităţi.
În luna iulie, înmatriculările Dacia au avansat cu 11,2%, la 4.583 de unităţi, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 6,8%, la 270.249 autoturisme. Cota de piaţă a Dacia s-a situat la 1,7%.
Marca Jeep a consemnat cel mai puternic avans în iulie, de 65,5%, la 917 autoturisme, urmată de Porsche, cu 40,8%, la 2.564 unităţi şi Land Rover, cu 38.8%, la 1.224 unităţi. Renault a înregistrat un declin de 6,7%, la 8.416 unităţi.
Livrările Volkswagen au urcat luna trecută cu 10,4%, la 61.293 de autoturisme.
Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro