Vânzările de produse marcă privată ale retailerilor au crescut cu peste 30%
Vânzările de produse marcă privată ale retailerilor au crescut în 2012, faţă de anul anterior, cu 34% pe categoria alimentelor şi cu 36% pe segmentul produselor nealimentare.
Potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei, produsele comercializate sub marcă privată îşi consolidează în continuare poziţia în rândul consumatorilor, înregistrând şi în 2012 creşteri semnificative, atât la nivelul produselor alimentare, cât şi la nivelul celor nealimentare. în ceea ce priveşte evoluţia vânzărilor pe categorii de produse vândute sub marcă privată, cu excepţia zahărului, care a înregistrat o scădere substanţială (51%), toate celelalte categorii au înregistrat creşteri în 2012.
Ponderea mărcilor private în totalul vânzărilor magazinelor a crescut de la 3% în 2010 la 7% anul trecut. Ouăle, uleiul şi carnea de pui au o pondere de peste 50% din vânzările retailerilor pe fiecare din aceste categorii. De asemenea, aproape 40% din vânzările de făină sunt sub marcă proprie, pe segmentul conservelor ponderea brandurilor proprii este de 35%, de 30% la peşte şi fructe de mare, 26% la produse congelate, 22% la mezeluri, 22% la lactate, 19% la dulciuri, 16% la panificaţie, 15% la sucuri şi apă, 12% la băuturi alcoolice, 11% la zahăr, 10% la legume şi 10% la vinuri.
Toţi retailerii mari din România, precum Kaufland, Carrefour, Lidl, Auchan, Penny & XXL, Mega Image, Cora, Profi şi Billa, deţin o gamă de produse sub marcă proprie, multe fiind fabricate în România. Acestea sunt cu până la 20% mai ieftine decât cele de brand. Retailerul cu cea mai mare pondere a mărcilor private în total vânzări, de aproximativ 80%, este Lidl.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro