Vânzările Legrand, în creştere cu 10% faţă de 2019
Grupul Legrand, specializat în infrastructuri electrice şi digitale, raportează rezultatele financiare oficiale pentru 2019, printre cele mai importante realizări numărându-se creşterea cu 10,4% a vânzărilor aferente anului 2019, care au însumat 6,622 miliarde de euro.
Astfel, anul trecut vânzările au avut o creştere organică de +2,6%, o creştere generată de achiziţii de 5,3%, iar efectul cursului valutar a fost de 2,2%.
Profitul net al grupului a crescut cu 8,2% în 2019, ajungând astfel la 834,8 milioane de euro. Creşterea faţă de 2018 este de 63,1 milioane de euro, fiind favorizată de mărirea profitului operational cu 98 milioane de euro, dar şi temperată deapariţia unor cheltuieli financiare suplimentare în valoare de 16 milioane de euro, cauzate în special implementării standardului IFRS 16 care a impactat cu 10 milioane de euro situaţia financiară a Grupului.
Anul trecut, vânzările produselor conectate au crescut cu 29% în comparaţie cu 2018. Mai mult, acestea reprezintă peste 12% din veniturile anuale ale Grupului, mai exact 819 milioane de euro.
La această dinamică a contribuit atât succesul soluţiilor IoT, odată cu introducerea interfeţelor conectate în 28 de ţări noi în 2019, cât şi multiplele lansări de produse, inclusiv noi game de interfeţe pentru utilizatori cum ar fi Valena Next cu Netatmo şi Plexo cu Netatmo, sistemul de videointerfon Classe 100x şi sistemele de iluminare de urgenţă.
De asemenea, multe alte inovaţii Legrand au fost prezentate la CES 2020 (Târgul Internaţional de Tehnologie Consumer Electronic Show), precum “Drivia cu Netatmo” sau primul sistem smart lock al Grupului. În ceea ce priveşte experienţa de utilizare, aceasta a fost îmbunătăţită mulţumită noilor funcţionalităţi ce integrează inteligenţa artificială sau analiza predicitivă a comportamentului uman, precum şi a folosirii aplicaţiei Home+Control pentru case conectate.
În 2020, bazându-se pe estimările macroeconomice actuale, care nu sunt aplicabile întregului an şi care exclud orice schimbare majoră în mediul economic, Legrand şi-a setat printre obiective o creştere organică a vânzărilor cuprinsă între -1% şi +3%.
Grupul francez îşi va menţine strategia de a face achiziţii care aduc valoare adăugată consumatorilor, precum şi continuarea politicilor de responsabilitate socială. Legrand urmăreşte reducerea amprentei de dioxid de carbon cu 30% până în 2030, iar anul trecut au fost evitate emisii însumând 2,4 milioane de dioxid de carbon, cu aproape 10% mai mult, în comparaţie cu obiectivul iniţial de 2,2 miloane de tone.
Pe plan local, Legrand România a înregistrat o dinamică pozitivă, inclusiv în ceea ce priveşte creşterea segmentului de produse conectate. Astfel, compania s-a adresat atât sectorului rezidenţial, cât şi celui terţiar, lansând pe plan local mai multe soluţii inovatoare pentru controlul inteligent al clădirilor. Mai mult, în 2020, compania plănuieşte să le ofere consumatorilor români noi produse şi soluţii inovatoare şi, totodată, să îşi reconfirme poziţia de jucător de top pe piaţa de infrastructuri electrice şi digitale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro