Vedeta săptămânii: cuprul
Preţul cuprului a devenit cea mai nouă victimă a dorinţei de speculaţii pe pieţele de mărfuri, de data aceasta având ca pretext o presupusă îngrijorare a pieţelor faţă de ideea că economia Chinei s-ar putea îndrepta spre o "aterizare forţată".
Cuprul s-a ieftinit, ajungând la cel mai mic preţ din aproape ultimii patru ani (6.376,25 dolari/tonă), ceea ce duce la 14% scăderea de la începutul anului.
Ieftinirea a fost accelerată de ştirile privind prima incapacitate de plată declarată de o companie chineză producătoare de panouri solare pentru obligaţiuni emise pe piaţa internă (în condiţiile în care cca 60% din stocurile de cupru ale Chinei sunt folosite nu în industrie, ci drept garanţii pentru credite), de pierderile declarate de o a doua companie chineză din acelaşi sector şi de surpriza neplăcută a scăderii exporturilor Chinei cu 18,1% în februarie faţă de aceeaşi lună din 2013.
Dacă unii economişti susţin că ieftinirea cuprului exprimă în primul rând un fenomen de interes intern pentru China, având în vedere folosirea metalului roşu ca garanţie pentru credite, alţii atrag atenţia că economia Chinei furnizează 30% din creşterea economică globală, astfel încât investitorii şi multinaţionalele americane care obţin mai mult de jumătate din venituri din afara pieţei interne ar trebui să fie deja în alertă.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro