Veeam, furnizor de servicii IT, investeşte 1 milion de euro şi inaugurează centrul din Bucureşti - FOTO

Autor: Florin Casota Postat la 27 mai 2016 666 afişări

Veeam, furnizor de soluţii  în domeniul disponibilităţii şi recuperării datelor (Availability for the Always-On Enterprise™), a inaugurat azi noua filială în Bucureşti, o investiţie de 1 milion de euro. Noul centru al companiei se află în clădirea nr 5 din complexul Afi Park şi va răspunde nevoilor portofoliului de clienţi şi parteneri Veeam din întreaga lume. În momentul de faţă sunt peste 100 de angajaţi la biroul din Bucureşti, dar acest număr va creşte la 250 în următorii 3 ani. Reprezentanţii companiei au menţionat că acest job-uri nu sunt de nivel mic, ci sunt slujbe ce cer abilităţi în domenii precum vânzare, marketing sau finanţe. Centrul din România completează reţeaua celor existente, din Sankt Petersburg, Columbus şi Atlanta,Beijing şi Tokyo.

Veeam este unul dintre jucătorii importanţi din domeniu disponibilităţii şi recuperării datelor şi oferă soluţii către peste 193.000 de companii din întreaga lume. În ultimii ani, Veeam a înregistrat o creştere constantă a veniturilor, până la aproximativ 500 milioane de dolari în 2015, iar în trei ani compania vrea să atingă 1 miliard de dolari, potrivit lui Ratmir Timashev, CEO şi fondator la Veeam.

„Noul centru Veeam din Bucureşti reprezintă încă o dovadă a creşterii cotei companiei pe piaţa soluţiilor de disponibilitate a datelor. În primul trimestru din 2016, portofoliul Veeam a crescut cu aproximativ 11.000 de clienţi noi din întreaga lume, iar compania a continuat să se dezvolte în toate pieţele", a declarat Ratmir Timashev, preşedinte şi CEO Veeam. „Veeam este singura companie care răspunde nevoilor organizaţiilor moderne, prin facilitarea transformărilor digitale în toate sectoarele. Acest nou centru ne permite să ne dezvoltăm şi mai mult capacităţile şi să fim mai aproape de clienţii noştri."

„România reprezintă una dintre priorităţile noastre în ceea ce priveşte investiţiile în zona EMEA, în principal datorită numărului mare de persoane cu un înalt nivel de pregătire de pe piaţă", a adăugat Timashev. „În următorii ani, ne propunem să creăm peste 250 de locuri de muncă, la toate nivelurile de activitate."

„Extinderea operaţiunilor Veeam în România demonstrează că ţara noastră poate atrage investiţii străine şi că resursele şi competenţele locale pot fi utilizate la nivel mondial", a declarat directorul general Veeam România, Andrei Romanescu. „Suntem mândri că putem oferi tinerilor specialişti posibilitatea de a-şi pune în aplicare competenţele în propria ţară."

Urmărește Business Magazin

/actualitate/veeam-furnizor-de-servicii-it-investeste-1-milion-de-euro-si-inaugureaza-centrul-din-bucuresti-foto-15384052
15384052
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.