Viaţă grea pentru românii care lucrează în Regatul Unit: Doar în primele trei luni ale anului, cheltuielile britanicilor au scăzut cu peste 10 miliarde de euro
Autorităţile britanice au decis să reducă numărul cheltuielilor în condiţiile în care economia a fost lovită puternic de pandemia de coronavirus, scrie Bloomberg.
Gospodăriile au economist mai mult în primul trimestru decât în orice altă perioadă din ultimii patru ani, fapt datorat în mare măsură închiderii business-urilor neesenţiale de pe 23 martie, când a fost aplicată starea de carantină în Regatul Unit. Astfel, cheltuielile nominale au scăzut cu 9,5 miliarde de lire (10,4 miliarde de euro), ceea ce reprezintă un declin de aproape 3%. Prin contrast, veniturile au înregistrat o scădere marginală.
Având în vedere subvenţiile salariale lansate de guvern, rata de economisire – care a atins 8,6% trimestrul trecut – urmează să crească gradual în viitorul apropiat. În consecinţă, recuperarea economică va fi influenţată de încrederea de consum a oamenilor pe măsură ce restricţiile continuă să fie ridicate.
Biroul Naţional de Statistică a declarat marţi că economia a scăzut cu 2,2% în primele luni ale anului, peste estimările iniţiale de 2%, însă dezastrul a venit în al doilea trimestru. Produsul intern brut (PIB) a scăzut cu peste 20% în luna aprilie.
Datele ies la iveală într-un moment în care prim-ministrul Boris Johnson se pregăteşte să relanseze economia, promiţând investiţii de 5 miliarde de lire în drumuri, şcoli şi spitale.
În primele trei luni ale anului, PIB-ul Marii Britanii a înregistrat cel mai mare declin din 1979 încoace. Cheltuielile de consum au scăzut cu 2,9%, cheltuielile guvernamentale cu 4,1%, iar investiţiile cu 0,3%.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro