Vicepreşedintele CJ Bihor Kiss Alexandru, trimis în judecată pentru luare de mită şi spălare de bani
Vicepreşedintele CJ Bihor Kiss Alexandru a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a făcut parte dintr-un grup care a obţinut între 2003 şi 2008 foloase necuvenite de peste patru milioane de euro.
Alexandru Kiss a fost reţinut de procurorii DIICOT pe 2 iunie, fiind cercetat sub control judiciar.
Alături de el, sunt trimişi în judecată administratorul grupului de societăţi Selina Oradea, Beneamin Rus, aflat tot sub control judiciar, Bojtor Vilmos Laszlo, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo şi Gheorghe Ioan Roatiş, administratori ai unor societăţi comerciale, la data faptelor, cercetaţi în libertate.
În cazul suspectului Alexandru Mudura, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării faptelor reţinute în sarcina acestuia.
Procurorii susţin că, în perioada 2004 - mai 2008, Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, prevalându-se de influenţa avută asupra funcţionarilor din cadrul S.C. Electrocentrale S.A. Oradea, implicaţi în procedurile de achiziţie publică, şi Bojtor Vilmos Laszlo au pretins şi primit de la un om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 3.210.472.21 euro, promiţând că-i vor determina pe funcţionari să atribuie contracte de furnizare de cărbune energetic către societatea comercială administrată de acesta.
"Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei banilor, în mod repetat, participanţii la comiterea infracţiunilor au încheiat mai multe contracte fictive de comision cu firme paravan ori au încorporat foloasele necuvenite în preţul de achiziţie al cărbunelui. Sumele de bani reprezentând foloasele necuvenite au fost retrase, în numerar, din conturile bancare ale firmelor paravan şi au fost remise inculpatului Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de inculpatul Bojtor Vilmos-Laszlo", se arată în comunicatul DNA.
De asemenea, în perioada noiembrie 2005 - iulie 2006, Kiss Alexandru-Iosif-Francisc, Bojtor Vilmos-Laszlo şi Rus Beneamin au disimulat plata sumei de aproximativ 702.375 euro, prin intermediul societăţilor Selina SRL Oradea, Trameco şi Wasleys Worldwide LLC din Washington.
Spălarea banilor a fost efectuată sub masca plăţii (de către Selina SRL Oradea) a unor utilaje pe care Trameco SA le-a importat de la firme din Germania şi Olanda, prin intermediul societăţii Wasleys Worldwide LLC, controlată de Bojtor Vilmos-Laszlo. Deşi societăţile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani şi olandezi, achiziţia utilajelor a fost făcută prin intermediul societăţii paravan Wasleys Worldwide LLC, la preţuri mult mai mari. Diferenţa de bani, în sumă de 702.375 euro, a fost retrasă din contul bancar al societăţii Wasleys Worldwide LLC, în numerar, şi apoi a fost remisă lui Kiss Alexandru-Iosif-Francisc de Bojtor Vilmos-Laszlo, arată procurorii DNA.
Conform sursei citate, suma de peste 700.000 de euro reprezintă un folos necuvenit pe care Rus l-a plătit lui Kiss pentru ca acesta să favorizeze societatea Selina în cadrul procedurilor derulate de Consiliul Judeţean Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea.
Totodată, Rus a intervenit pe lângă Kiss în aşa fel încât acesta să întocmească documentaţiile de urbanism pentru proiectele imobiliare care urmau să fie realizate pe terenurile respective, Consiliul Judeţean Bihor fiind prejudiciat cu circa 6.126.219,4 de euro.
Procurorii DNA mai spun că, în perioada octombrie 2003 - iunie 2004, Kiss, Bojtor, Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo şi Roatiş au implicat societăţi comerciale înregistrate în România (Eco Bihor SRL Oradea, East Bau Construct SRL Oradea, Martex Trans SRL Oradea), Marea Britanie (Ariston Distribution Corporation LTD Londra) şi Ungaria (Keviep Kft Debrecen) într-un mecanism prin intermediul căruia a fost disimulată plata sumei de 300.000 de euro.
"Această sumă de bani a fost pretinsă şi primită de inculpaţii Kiss Alexandru Iosif Francisc şi Bojtor Vilmos Laszlo de la inculpatul Miklossy Ferenc, pentru a-şi exercita influenţa în favoarea societăţii comerciale Keviep Kft. Debrecen, astfel încât aceasta să obţină de la Primăria Municipiului Oradea adjudecarea contractului de parteneriat public-privat, având ca obiect construirea şi exploatarea gropii ecologice de gunoi a municipiului Oradea", arată procurorii.
Potrivit anchetatorilor, spălarea banilor a fost realizată sub masca plăţii unor livrări de utilaje şi materiale pe care Keviep Kft Debrecen le-a făcut către firma sa din România - East Bau Construct SRL, folosind ca intermediari societăţile Ariston Distribution Corporation LTD Londra, controlată de Bojtor Vilmos-Laszlo, respectiv Martex Trans SRL Oradea, administrată de inculpatul Roatiş Gheorghe-Ioan", susţine DNA.
Concret, Keviep Kft Debrecen a livrat către Ariston Distribution Corporation LTD utilaje şi materiale în valoare de circa 187.000 euro pe care le-a recumpărat după câteva zile, prin intermediul societăţii East Bau Construct SRL Oradea, cu peste 500.000 euro. Diferenţa de 300.000 de euro a fost retrasă din contul bancar al societăţii Ariston Distribution Corporation LTD, în numerar, de Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii lui Kiss.
Totodată, în perioada octombrie 2003 - mai 2004, prin implicarea societăţilor Selina SRL Oradea, Trameco SA Oradea şi Ariston Distribution Corporation LTD Londra, Kiss, Bojtor şi Rus au disimulat plata sumei de 100.000 euro.
Astfel, Selina SRL Oradea a plătit societăţii Trameco SA utilaje pe care compania le-a importat de la firme din Germania, prin intermediul Ariston Distribution Corporation LTD. Procurorii DNA susţin că, deşi societăţile din grupul Selina au negociat direct cu furnizorii germani, achiziţia utilajelor a fost făcută prin intermediul societăţii paravan Ariston, la preţuri cu circa 50 la sută mai mari.
Diferenţa de bani, în sumă de 100.000 euro, a fost retrasă din contul bancar al societăţii Ariston de Bojtor Vilmos-Laszlo, care apoi a remis banii lui Kiss, spun anchetatorii.
Potrivit DNA, cei 100.000 euro, spălaţi prin intermediul acestor operaţiuni, reprezintă foloase necuvenite pe care Rus Beneamin, în calitate de proprietar şi administrator al grupului de societăţi Selina Oradea, le-a plătit vicepreşedintelui CJ Bihorpentru a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor implicaţi în derularea unor proceduri de achiziţie publică, astfel încât acestea să fie adjudecate de firmele din grupul Selina.
În cauză, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin lui Kiss Alexandru Iosif Francisc, Beneamin Rus şi Gheorghe Ioan Roatiş.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Sălaj, precum şi al autorităţilor judiciare din Ungaria, Germania şi Olanda.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro