Vine următoarea criză? Una dintre cele mai mari bănci din lume avertizează cu privire la ieşirile masive de capital din pieţele bursiere, ce depăşesc 30 de miliarde de dolari în ultima săptămână
Investitorii şi-au scos săptămâna trecută banii din acţiunile bursei americane într-un ritm aproape record iar achiziţiile de titluri de trezorerie au ajuns la maximul ultimilor 10 ani, potrivit CNBC.
Din acţiunile şi obligaţiunile americane au ieşit 24,2 miliarde de dolari – al treilea cel mai ridicat nivel din istorie – iar la nivel global, peste 30 de miliarde de dolari au ieşit din pieţele bursiere, totalizând al doilea cel mai ridicat nivel din istorie, şi cel mai ridicat de la criza financiară până în prezent, potrivit strategilor de la Bank of America Merrill Lynch.
Ieşirile de capital au atins cel mai înalt nivel de la corecţia pieţei din februarie. În acelaşi timp, intrările de capital în obligaţiuni au rămas la un nivel scăzut, de 700 de milioane de dolari.
„Agitaţia aceea, pierderile pe care le-au înregistrat oamenii pe pieţele din afara SUA în urma războiului comercial a dus probabil la ce vedeţi acum pe pieţele bursiere în ultima săptămână – o mare mutare de forţe, o luptă pentru calitate”, spune Michael Hartnett, strateg-şef de investiţii în cadrul Bank of America Merrill Lynch.
„Nu e ca şi cum ar fi februarie 2016. Nu e ca şi cum privim recesiunea în ochi şi toată lumea se uită înspre reglementatori şi se panichează.
Nu asta se întâmplă. Oamenii îşi repoziţionează activele”, spune el. „Asta explică ce s-a întâmplat cu pieţele în ultimele zile. Vrei să cumperi frică şi să vinzi lăcomie”.
Hartnett spune că luna iulie ar putea fi o lună în care investitorii vând volatilitate, dar piaţa va deveni apoi mai abruptă în august şi septembrie, înainte de alegeri.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro