WhatsApp lansează o nouă funcţie, dar este doar pentru iPhone
WhatsApp a lansat o nouă funcţie, însă doar pentru iPhone. Aplicaţia poate acum să extragă textul conţinut într-o imagine partajată în chat. Noutatea vine doar pentru utilizatorii iOS şi nu va ajunge şi pe Android.
Unii utilizatori de WhatsApp cu iPhone au primit deja noua funcţie odată cu actualizarea la versiunea 23.5.75, iar alţii cu versiunea 23.5.77.
WhatsApp tocmai a introdus o nouă funcţie, respectiv posibilitatea de a extrage automat textul dintr-o imagine partajată pe chat.
Noua funcţie este extrem de simplă, atât timp cât imaginea conţine un text clar şi vizibil. Atunci când utilizatorul primeşte pe WhatsApp o imagine cu aceste caracteristici, poate extrage textul în mod automat prin simpla apăsare pe imagine pentru a o deschide pe tot ecranul şi apoi folosind selectorul pentru a alege dacă doreşte să selecteze tot textul sau doar o parte din el.
După ce textul din imagine a fost selectat, utilizatorul are la dispoziţie mai multe opţiuni: Copy, Select All, Search şi Translate.
Această noutate este doar pentru utilizatorii iOS, adică iPhone, şi nu va ajunge şi pe Android.
Motivul este simplu: extragerea textului din imagini nu este o funcţie a WhatsApp, ci doar o implementare a unui pachet de cod precompilat al sistemului de operare iOS 16 de la Apple.
Totuşi, nu este exclus ca o funcţie similară să ajungă şi pe telefoanele Android, întrucât Google are deja o alternativă la fel de eficientă, şi anume Google Lens.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro