Youtuberul MrBeast spune că vrea să cumpere TikTok, după ce a fost contactat de „mulţi miliardari”
Într-o serie de postări pe platforma X, cel mai urmărit creator de conţinut de pe YouTube, MrBeast, a dat de înţeles că va încerca să cumpere reţeaua de socializare chineză, care este ameninţată cu interzicerea în Statele Unite, potrivit AFP.
Ceea ce a început ca o glumă ia acum o turnură mult mai serioasă. MrBeast, creatorul de conţinut numărul unu de pe YouTube după numărul de abonaţi (344 de milioane), se gândeşte să cumpere TikTok.
„Bine, voi cumpăra TikTok ca să nu fie interzisă”, a scris, marţi, americanul în vârstă de 26 de ani pe X.
Tonul său ironic a dispărut în o a doua postare, publicată la câteva ore mai târziu, în care a susţinut că „o mulţime de miliardari l-au contactat de când a scris asta pe Twitter”.
„Să vedem dacă o putem face să se întâmple”, a scris el.
TikTok urmează să fie interzisă pe teritoriul american începând de duminică, 19 ianuarie, termenul-limită impus de Statele Unite ca reţeaua de socializare chineză să-şi întrerupă legăturile cu firma-mamă, gigantul ByteDance.
Camera Reprezentanţilor a adoptat în martie o lege care obligă proprietarul TikTok să-l vândă unor acţionari americani.
Această campanie a fost motivată de mize de securitate naţională. Aplicaţia, care are peste 170 de milioane de utilizatori în Statele Unite, este supusă legilor chineze, care obligă societăţile tehnologice să contribuie la colectarea de informaţii clasificate şi să le permită autorităţilor chineze să aibă acces la date.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro