Zelenski critică atacul rusesc în timpul sărbătorii de Paşte pentru creştinii din Ucraina

Autor: Dorin Oancea Postat la 24 aprilie 2022 78 afişări

Zelenski critică atacul rusesc în timpul sărbătorii de Paşte pentru creştinii din Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că este un "sponsor al terorismului" în discursul său nocturn de sâmbătă, denunţând atacul asupra portului Odesa, care a coincis cu Sâmbeta Sfintă, înainte de sărbătoarea Paştelui, celebrată pe 24 aprilie de mulţi creştini din Ucraina.

"Astăzi a fost Sâmbăta Sfântă pentru creştinii de rit oriental. Ziua dintre Răstignire şi Înviere. Se pare că Rusia este blocată într-o astfel de zi", a declarat Zelenski. "Dar va exista o Înviere. Viaţa va învinge moartea. Adevărul va învinge orice minciună, iar răul va fi pedepsit."

Cel puţin opt persoane, inclusiv un bebeluş de trei luni, au fost ucise sâmbătă în lovituri de rachete ruseşti în Odesa, a declarat Zelenski. Un oficial ucrainean a declarat anterior că cel puţin şase rachete de croazieră au fost lansate asupra oraşului-port, în timp ce Rusia îşi continuă ofensiva brutală în sudul şi estul ţării.

În declaraţiile sale de sâmbătă seară, Zelenski le-a mulţumit apărătorilor ţării "care ne asigură securitatea în această noapte, înainte de Paşte şi în fiecare zi" şi a promis dreptate pentru Ucraina.

"Este doar o chestiune de timp până când toţi criminalii ruşi vor simţi ce înseamnă un răspuns corect la crimele lor. Este doar o chestiune de timp până când îi vom putea aduce acasă pe toţi ucrainenii deportaţi. Este doar o chestiune de timp până când toţi oamenii noştri din întreaga Ucraină vor simţi ce înseamnă o pace puternică", a spus el.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
zelenski,
discurs,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.