CSR 2024. Nestlé România: Reciclarea e totul!
Motivaţie:
Educaţia şi informarea tinerilor cu privire la procesele de colectare separată şi reciclare sunt esenţiale pentru a construi obiceiuri ce asigură un viitor fără poluare. Proiectul ReciCLARea e totul! este menit să ofere comunităţii o metodă simplă şi creativă de a înţelege semnificaţia simbolurilor care se regăsesc pe ambalajele concepute pentru a fi reciclate din industria alimentară.
Descrierea proiectului:
Proiectul de informare şi educare a tinerei generaţii Reciclarea e totul, organizat de Nestlé în colaborare cu Green Resources Management, Federaţia Naţională a Părinţilor (FNAP) – Edupart şi Primăria Sectorului 6, a marcat o premieră: primele discuţii despre ambalajele flexibile din plastic în şcoli. Ambalajele flexibile din plastic, precum polietilena şi polipropilena, sunt cele mai comune tipuri de plastic flexibil, folosite mai ales în industria alimentară, deoarece au o serie de calităţi deosebite care ajută la protecţie, igienă şi siguranţă alimentară.
Şase şcoli – câte una din fiecare sector din Bucureşti – au participat la acest proiect.
În prima fază, de informare, în fiecare şcoală a fost instalată căte o staţie de colectare separată pentru hârtie, plastic, sticlă şi folie flexibilă şi au fost distribuiţi fluturaşi cu informaţii despre colectare, sortare şi reciclare. În a doua fază, educaţională, au avut loc lecţii deschise în perioada 15 mai – 4 iunie 2024. Proiectul „ReciCLARea e totul!” a avut ca obiectiv creşterea gradului de înţelegere a simbolurilor de colectare separată de pe ambalajele din industria alimentară, evidenţierea impactului negativ al colectării necorespunzătoare asupra mediului şi explicarea procesului de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje. Pe lângă workshopuri, elevii au putut participa şi la un concurs de design de postere de promovare a iniţiativei, unde au fost înscrise 361 de lucrări. Marele premiu al acestui concurs, o vizită la Fabrica de Reciclare GreenGroup din Buzău, a fost câştigat de clasa a V-a D a Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”. În luna octombrie, la Palatul Parlamentului, va fi organizată o expoziţie în care vor putea fi vizionate cele mai bune lucrări. Prin acest mod, notorietatea proiectului va creşte, iar mesajele cheie vor ajunge la câţi mai mulţi părinţi şi elevi.
Rezultate:
Peste 350 de elevi din şase instituţii de învăţământ preuniversitar din Bucureşti au participat la prima ediţie a proiectului educaţional „ReciCLARea e totul!”. „Am observat o participare activă şi entuziastă din partea elevilor din toate şcolile pe care le-am vizitat în cadrul lecţiilor deschise susţinute de Green Resources Management. Credem că educaţia şi informarea tinerilor în ceea ce priveşte procesele de colectare separată şi reciclare sunt deosebit de importante pentru a dezvolta obiceiuri care să asigure un viitor fără poluare. Prin acest proiect, ne-am propus să oferim copiilor cunoştinţele şi instrumentele necesare pentru a adopta un comportament responsabil faţă de mediu, atât acasă, cât şi la şcoală”, declară Silvia Sticlea, country manager, Nestlé Romania.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA